Riscurile PNL
- 15-12-2005
- Nr. 299
-
Sabina FATI
- Politic
- 0 Comentarii
Prin suspendarea din PNL a deputatului Cristian Boureanu (decizia Delegatiei Permanente din 9 decembrie), liderii partidului incearca sa puna capat crizei interne printr-o masura de forta, care sa descurajeze criticile liberalilor nemultumiti de actuala conducere. Tacticienii care au gindit aceasta miscare au ignorat pe de o parte efectele ei pe termen lung, iar pe de alta parte impactul asupra propriului electorat. Eliminarea tinarului deputat Boureanu pe motiv ca a adus atingere imaginii PNL, atunci cind i-a acuzat pe unii reprezentanti la virf ai Partidului National Liberal ca poarta negocieri secrete cu PSD (19 noiembrie la Conferinta PNL Bucuresti), nu va aduce nici liniste in partid si nici nu va reda credibilitatea liberalilor. Numarul contestatarilor din PNL la adresa actualei conduceri va creste odata cu erodarea acestui partid, care prin premierul Tariceanu este perceput ca principalul responsabil de felul in care merg treburile tarii. Reprezentantii in teritoriu nu se nelinistesc cita vreme afacerile locale ale liberalilor merg bine, iar resursele bugetare le sint distribuite cu generozitate de la guvern. Ei mizeaza pe impactul pe care integrarea in Uniunea Europeana il va avea asupra electoratului, socotind ca roadele succesului vor fi culese anul viitor de primul ministru si de PNL, iar simpatizantii […]