Rockultura. Iubesc maneaua, dar…

As fi pariat ca moda manelei va trece rapid. Dar a fost o moda? Fata de ofensiva televizuala contra manelei, fata de alarma nationala ajunsa taman la Presedinte, fata de energiile scormonite, e clar ca fenomenul fu ceva mai mult decit o simpla moda. Totusi, interpretii genului se vaita ca nu mai au audienta, concertele cu lorzii, regii, contii si vicontii-minune sint anulate, toti cintaretii care au mizat pe aceasta forma muzicala ies derutati din show-biz. Ce se intimpla oare? Personal, cred ca maneaua putea fi sansa pop-rock-ului autohton de a sari in mainstream, putea fi tex-mex-ul, reggae-ul sau latino-ul de care muzica anglo-saxona nu s-a sfiit sa se foloseasca intens. Pentru asa ceva era nevoie de producatori natural nascuti, autentici, nu ciubucari inseminati artificial, facaturi, imitatii vestice. Momentul manelei a testat semnificativ capacitatea manageriala, inteligenta speculativa a „mogulilor“ show-bitului bastinas. S-a vazut ca „george-martin“-ii, „rick-rubin“-ii, „mutt-lange“-ii si „tony-motola“-ii nostri nu au nici competenta, nici forta necesara unei confruntari internationale. Pot fi number-one aici pina la vesele senectuti. Pot face bani si „artisti“ copiind modele vestice. Insa in lume, ca si clasa noastra politica, nu vor conta. Ei nu conteaza prea mult nici in caderea manelei. Vina o au chiar […]