Ultimele evoluții de pe scena politică românească, dincolo de instabilitatea administrativă și de turbulențele create – tot ce-i val ca valul trece –, dincoace de absurdul și de ridicolul unor situații generate de proasta gestionare a situației interne de către partidele politice, ridică din nou problema gravă și cu rezultate tot atît de controversate a luptei anticorupție. Din care, de cîțiva ani buni – am și uitat (sau nu) de cînd cu Traian Băsescu și Monica Macovei, care au dat peste cap sistemul juridic din România –, se trag multe rele și belele din viața, nu numai politică, din România.
Adoptarea unor legi și măsuri juridice cu efecte colaterale perverse, construirea unei structuri de putere în afara celor trei puteri care garantează democrația într-un stat de drept, prin imixtiunea, deja dovedită, a serviciilor secrete, în conivență directă cu Parchetul General și parchetele teritoriale, au dus, e greu de ignorat, la complicații inutile în Statul român. Oricît de bune ar fi fost intențiile de la baza unor decizii – și opinia noastră, strict personală, este că ele, bunele intenții, au lipsit cu desăvîrșire și au fost utilizate doar pîrghii de putere –, ele s-au dovedit și se dovedesc falimentare. Nu serviciile secrete, nu Parchetul General și DNA-ul – toți liderii lor sînt numiți, nici unul nu este ales! – trebuie să coordoneze și să traseze direcțiile vieții politice din România. Nu abuzul în serviciu, o găselniță oricînd utilizabilă, este buba bubelor din România, ci DNA-ul. Care face și desface orice. Oricînd. Oricum. Oricui. Nu e nevoie de informații clasificate ca să judecăm o situație vizibilă cu ochiul liber.
Liderii politici, ai partidelor de guvernămînt – dar și parțial, de ochii lumii, cei ai opoziției – au fost tocați și perpeliți la foc mic în ultimii ani (mai ales în ultimii ani, post-Traian Băsescu), iar viața politică a fost grav afectată prin decizii eronate și măsuri coercitive abuzive. De la arestarea și scoaterea din joc a lui Ludovic Orban – liderul liberal avea toate șansele să cîștige Primăria Generală a Bucureștiului – pînă la punerea sub acuzare a liderilor PSD-ALDE. Și nu doar ei, ci şi la nivel de președinți de consilii județene, prefecți, primării etc., ca să nu mai vorbim despre eșaloanele inferioare, unde iar e prăpăd mare pe principiul „Umflați-i și apoi mai vedem!“. O țară plină de dosare. „Ai dosar?“ „N-am!“ „Nu-i nimic, o să ai!“ Planul DNA-ului de punere sub acuzare, de arestări preventive și varii acuze, rămase apoi, în foarte multe cazuri, controversate, fără suport justițiar – nu de puține ori, judecătorii au întors acuzele armatei de procurori, ajunși un fel de stat în stat, doar pentru a avea rapoarte de activitate pline de succesuri [sic!] –, n-a dus la nimic bun. Bucuria unuia sau altuia de a-l vedea pe celălalt, eventual adversar politic, cu cătușe le mîini este de neacceptat. Chiar dacă fac deliciul gloatei, astfel de măsuri, mai mult sau mai puțin arbitrare și fără suport final într-o decizie judecătorească dreaptă și corectă, au deformat/viciat viața politică din România. Nu se mai poate așa.
România are toate premisele să se situeze pe o curbă ascendentă spre prosperitate și bine general. Miza unei națiuni este s-o ducă mai bine și în pace. Nu să ne lăudăm toată ziulica, prin diverse rapoarte, că am arestat nu știu cîți miniștri și prim-miniștri, că am pus sub acuzare nu știu cîți președinți și foști președinți și că am umplut pușcăriile cu sute de demnitari sau oameni de afaceri puși pe rele. Teama de a fi pus sub acuzare este a fiecăruia dintre noi. Că ai făcut ceva sau nu, nici nu contează. Oricine poate fi acuzat de ceva, oricui i se poate aranja un dosar. Nu sîntem un popor de hoți și de bandiți care trebuie vînați la tot pasul. Ce e de incriminat și de judecat, Justiția să-și facă datoria. Ca și celelalte puteri dintr-un stat de drept. Sprijinindu-se una pe cealaltă, și nu șicanîndu-se reciproc.
Cui a folosit inducerea ideii că Parlamentul și parlamentarii sînt o adunătură de nepricopsiți puși doar pe jaf și hoție, așa cum a făcut fostul președinte, idee care a făcut mult rău României și care se perpetuează și azi? Că membrii guvernului, oricare ar fi ei, și din orice partid ar proveni, sînt doar o șleahtă de incompetenți? La urma urmelor, politicienii provin din poporul care-i votează. Sînt din aceeași plămadă, bună sau rea, din același aluat. Nu au DNA-ul și susținătorii lui de pe margine (de genul USR, care nu fac politică, cică, ei doar observă și incriminează, tot cică, dar iese un spectacol la fel de grotesc) cum să ducă România înainte.
Criza politică din ultimele zile a întunecat bunele mișcări politice în plan extern ale președintelui Klaus Iohannis, care bine a făcut că nu s-a amestecat în gîlceava arbitrară și absurdă din rîndurile PSD-ului și a cerut o grabnică rezolvare. Care rezolvare va veni, fie că va rămîne PSD-ul la guvernare, fie că se va crea o nouă majoritate parlamentară, care va impune un nou guvern. Fără continuitate în guvernarea și administrarea țării, pe plan intern și extern, ne vom epuiza resursele și energiile într-un perpetuum mobile inutil și fără noimă. Sperăm, am îmbătrînit sperînd, ca toate forțele politice din România și actualul președinte să aibă suficientă responsabilitate pentru a depăși stările conflictuale din societatea românescă de azi. Iar DNA-ul, retras doar în matca atribuțiilor legale, cu sau fără Codruța Kovesi – o numire într-un post european ar fi o bună soluție pentru a detensiona o situație scăpată oricum de sub control, practică întîlnită altminteri în politica internațională –, să lase ca luptele politice interne să se consume de la sine. Fără intervenții arbitrare.