Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
România şi Norvegia – unde este mai bine?
- 22-01-2016
- Nr. 806
-
Valentin PROTOPOPESCU
- Politic
- 4 Comentarii
Europa, în ciuda aparenţelor, este departe de a fi un continent unitar sau măcar omogen. Uneori, trecînd peste diferenţele de ordin etnic şi lingvistic, unele care ţin de spectrul evidenţei, ecartul economic, cultural şi de mentalitate se vădeşte enorm. În Europa, între Nord şi Sud, între Apus şi Răsărit se interpun parcă veacuri şi necuprinse distanţe. Din acest punct de vedere, ar fi, parcă, mai multe şanse ca un european să se înţeleagă mai bine cu un latino-aemrican sau cu un australian decît cu un alt vecin de continent. Iar asemenea banale constatări mi-au fost trezite de „scandalul cazului Bodnariu“, unul cu amploare internaţională. Faptele sînt ultracunoscute, nu mai stărui asupra lor. Recunosc că eu însumi, într-o primă fază, am trăit (mi se părea mie) un legitim sentiment de revoltă că micuţii familiei româno-norvegiene sînt luaţi cu forcepsul de lîngă părinţi, pentru a fi daţi foarte rapid în adopţie, în loc să fie direcţionaţi mai întîi către un centru de plasament, măcar în intervalul în care se derulează ancheta socială, măcar în răstimpul în care instanţa analizează faptele speţei. Sincer, nu cred că aş avea o reacţie diferită de cea a soţilor Bodnariu, dacă fetiţa mi-ar fi luată cu forţa […]
Domnule, dvs mergeti dintr-o extrema in cealalta. Nu cred ca e cazul sa negam aspectele pozitive ale civilizatiei norvegiene si nici faptul ca macar doamna Bodnariu trebuia sa stie la ce se expune atunci cand ii mai urechia pe nazdravani. Oricum, nu ma pronunt nici pro, nici contra doamnei sau domnului deoarece nu cunosc detaliile anchetei. Si nici dvs. nu ar trebui sa o faceti. Ceea ce ma innebuneste pe mine este ca si dvs si altii care au scris pe aceasta tema, din aceasta perspectiva a lucrurilor, au pierdut din vedere ceva foarte important. Este ceva ce ma roade continuu cand ma gandesc la aceasta familie. Am mai postat comentariul in aproximativ aceiasi termeni si in alte locuri, dar nu mi s-a raspuns. O fi asa de greu sa mi se raspunda? De ce aceastei tari, atat de „aproape perfecta”, i se justifica interventia in cazul familiei Bodnariu fara ca sa se puna problema separarii fratilor si a ruperii totale de parinti de atata vreme. Daca in cazul separarii totale de parinti, ati putea rula din nou si din nou aceeasi sintagma deja golita de sens a „interesului superior al copilului”, ce explicatie puteti formula atunci cand este vorba despre separarea celor 5 frati??? Asta cum se numeste? In interesul superior al cui s-a facut? in ce fel si-au gresit fratii unul celuilalt de au fost separati atat de abuziv? Oare o tara atat de civilizata si atat de evoluata in ceea ce priveste „aprecierea fata de individ si viata sa” nu are la dispozitie mijloacele de a sustine si proteja intregul grup de frati????? Este strigator la cer, domnule Protopopescu, ca dvs care incriminati „dispretul fata de individ si viata sa” din tara noastra (atitudine a dvs cu care sunt total de acord), totusi, nu va puneti o astfel de intrebare cu privire la felul in care va evolua dezvoltarea ulterioara a micutilor „salvati” din ghearele unor parinti „primitivi”, dar „salvati” in acelasi timp si de frumusetea relatiilor cu proprii lor frati…
Pentru toti indignatii: vasazica, niste palmutze n-au omorat pe nimeni. Foarte bine. Atunci, haideti sa aplicam principiul si in scolile romanesti, in care disciplina a luat-o la vale. Sunteti de acord cu reintroducerea pedepselor corporale pentru elevi? Si in particular, ati fi de acord ca un copil de-al dumneavostra, sigur, pentru un motiv bine intemeiat, sa primeasca o astfel de corectie?
Despre respectarea strict a literei legii o sa repet ce am scris la Ovidiu Simona despre pilda samarineanului cazut intre talhari. Preotul si levitul nu-l ajuta pe ranit pentru ca aplica litera Legii – nu se ating de sangele din ranile celui atacat. E cam acelasi lucru si cu Barnevetul asta: pentru o palmutza sau mai multe a caror pedepsire e prevazuta in lege renunta sa se mai gandeasca la urmarile psihice pentru copii a separarii de iubirea (nimeni nu a negat-o) parintilor. Prea mult aquis (nu numai comunitar, mai ales corect politiceste) alunga Iubirea din lume. Dar nu cumva asta este si scopul? „Copilul apartine Statului si apoi parintilor”.
De acord,in linii mari cu opinia dvs.pe care o consider echilibrata.Cu unele precizari.In primul rand,comparatia cu situatia din tara noastra,in care o epoca revoluta a creiat situatii ce cred ca nu merita a fi reamintite.Comparatie cu o tara care dispune de atuuri,din belsug expuse de dvs.fac orice discutie inutila.Dar tocmai aceasta situatie naste intrebari.Ati antrenat in analiza si democratia.Dar ea nu contrazice,ci impune transparenta.Toate informatiile disponibile scot in evidenta totala secretomanie ce invaluie asemenea masuri,ca si materializarea lor concreta,directa si aproape manu militari executata.Ati acceptat posibilitatea unor abuzuri.Sigur ca sunt,fiind sanctionate Curtea European a Drepturilor Omului.Spre ex.cazul Johansen v.Norway ECHR 7 august 1996,in care se subliniaza ca masuri de acest fel pot fi luate numai in cazuri exceptionale,functie realmente de interesul copilului.In al doilea rand,problema apelului la instantele judecatoresti.El este cheia de bolta a rezolvarii cauzei.Nu cunosc motivele neexercitarii lui,dar,spre cinstea lor,autoritatile noastre(Parlament,Avocatul Poporului,Ministerul de externe),ca si societatea civila din tara si din afara o vor lamuri,poate.In final,insesi autoritati norvegiene recunosc ca sunt necesare imbunatatiri in acest domeniu.Socotesc ca partizanatul de orice fel este contra-productiv si orice analiza corecta trebuie facuta sine ira et studio.