Romeo și Julieta digest

  • Recomandă articolul

Adevărul e că nimeni nu mai are timp și răbdare să asculte – de citit, ce să mai spun? – tiradele alea interminabile și siropoase sau, prin alte piese, digresiunile filozofice, poeticești sau cum or mai fi. Lumea se grăbește, așa că textul shakespeareian trebuie redus la esențial și, unde e cazul, retradus și rescris. Hălci întregi de plictis înlocuite cu scurte rezumate rostite de un actor pe post de cor (cam ca la operă, sinopsisul poveștii, doar că spus, nu citit). Ca să înțeleagă omul ceva. Și să rămînă cu o idee clară după trei ore.

Uite, de pildă, Romeo și Julieta. Chestia e că băieții ăia, și dintr-o parte, și din alta, nu sînt decît niște feciorași de bani gata, beizadele pline de fițe cărora nu le stă mintea decît la pițipoance și la cafteală. Se vede și după haine (pantaloni și geci supărate din piele, pline de buzunărașe și șnururi, albe pentru Capulet, negre pentru Montague). Se mișcă și vorbesc, deci, în consecință, doar nu sînt îngerași la biserică. Shakespeare s-o fi temut de gura lumii, or fi fost ei mai pudici pe-atunci, nu știu, de i-a pus să grăiască așa, ca din carte, dar noi, acum, nu ne mai temem. Deci bine-a făcut directorul de scenă Victor Ioan Frunză că a dat la retradus textul  și l-a aranjat un pic mai modern, mai pă-nțelesul nostru, așa ca, de pildă, Mercutio să iasă un miștocar porcoșel care le zice pe ulița mare, fără complexe inutile.

Și mai important e să pătrundem, cu mintea noastră de azi, în mintea lui Shakespeare, care, cu siguranță, la multe s-a gîndit și n-a avut curaj să le spună. De exemplu, nu e clar că vorbele lui Paris, rostite lîngă racla Julietei (pe care o crede moartă): „Nupțiala vatră cu flori o-ncing… pioasa rugăciune/ A dragostei curate“ (trad. Virgil Teodorescu) sugerează necrofilia? Păi, e clar ca lumina zilei, de aceea actorul lui Frunză chiar asta sugerează (cam grăbit, mergea să adaste un pic mai mult peste trupul mort, să prindă toți ideea, că unora nici nu le vine-a crede). Nu doar pentru mizeria asta pe afiș stă scris „Spectatorii sub 14 ani nu au acces!“. Publicitate, frate!

Nu-i bai, alții l-au omorît pe Horatio, în Hamlet. Mai nou, Petrică Ionescu, în Visul… lui de la TNB,  a pus „puterea“ să-i ucidă pe bieții meșteșugari – actori proști, și-au căutat-o (raportul dintre artă și putere la Shakespeare, cum ar veni – de explorat).

Spectacolul lui Victor Ioan Frunză nu e deza­măgitor numai din pricina acestor intruziuni și interperetări forțate, ci și din pricina unor incongruențe stilistice și erori de distribuție. Pe de o parte, vrea să respecte stilul montărilor inițiale, în care actorii stăteau cu toții pe scenă și schimbarea tablourilor nu era marcată nici prin schimbări de decor, nici prin pauze, ci doar prin minime înlocuiri de costum și prin aducerea unor obiecte de recuzită – exact așa procedează Frunză. Dar actorii care așteaptă și privesc acțiunea au o anumită detașare pe care unii o duc chiar în stilul de joc al scenelor lor – Lorenzo e exemplul cel mai bun (George Costin). Tot detașare, privire din afară sugerează și muzica (live, ca de obicei la Frunză, acoperind actorii în prima scenă): un sound care trimite către jalea mahalalei, în contrapunct cu textul. În schimb, unii dintre actori joacă în cel mai crud adevăr (Carol Ionescu, Andreea Grămoșteanu, Adrian Nicolae). Pe de altă parte, cei mai mulți dintre actori nu joacă absolut nimic. Oricum, mult mai puțin rău fac cei care nu se remarcă prin nimic, nevăzuți, neauziți, față de dezastrul numit Marcela Nistor (Julieta), studentă încă, incapabilă să articuleze corect un cuvînt măcar, fără dicție, frazînd aiurea și cu mișcări stereotipe, de serbare școlară. Bujori în obraji și o anume ingenuitate nu sînt de ajuns ca s-o joci pe Julieta.

Din fericire, spectacolul propune și cîteva interpretări despre care se poate discuta. Aș numi-o, în primul rînd, pe Andreea Grămoșteanu, o doică gureșă, plină de umor, duioșie și tandrețe necizelate, dînd spre vulgar atît cît trebuie, care umple scena și ia, întru totul meritat, aplauze la scenă deschisă. L-aș numi pe Adrian Nicolae care, în parametrii dați de regizor, e cuceritor. Rigoare, interpretare și frazare exacte, ținută scenică arată din plin George Costin. În rol e și Alexandru Pavel (Tybalt), destul de reținut, dar corect în tot ce face. Un personaj amuzant, care se ține minte, face Andrei Redinciuc (valetul Petre). Bine e și Nicoleta Hâncu (Lady Capulet). Deconcertant, însă, mi s-a părut Sorin Miron, care întruchipează un Capulet ridicol (și datorită  vocii), cu accese de furie hilare. Nemotivat (de text), pentru mine, a fost și personajul creat de Andrei Huțuleac: un conte Paris stupid, ușor înapoiat mintal, cu accese de rîs necontrolat și puseuri senzuale așijderea (probabil, în pregătirea scenei de necrofilie). L-am lăsat la urmă pe  Carol Ionescu (Romeo), și el încă student. Pentru mine, o revelație. Un simț excepțional al limbii, dicție foarte bună, frazare fără greș, mișcare bine strunită. Carol Ionescu e perfect credibil și cînd e năvalnic, pătimaș, expansiv și exaltat, și cînd, îndurerat, doborît, cugetă la moarte și la sensul vieții – e o întruchipare foarte reușită a lui Romeo: un puști neterminat, curat, amețit de dragoste. Despre Carol Ionescu vom mai auzi.  E meritul lui Victor Ioan Frunză că a mai descoperit un actor.


Teatrul Metropolis, București
Romeo și Julieta de William Shakespeare, în
românește de Adrian N. George
Versiunea scenică și direcţia de scenă: Victor
Ioan Frunză
Decorul și costumele: Adriana Grand
Muzica: Tibor Cári
Cu: Carol Ionescu, Marcela Nistor, George
Costin, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron,
Andreea Grămoșteanu, Adrian Nicolae,
Andrei Huţuleac, Alexandru Pavel, Alin
Florea, Flavius Călin, Costin Dogioiu, Ariana
Presan, Matei Arvunescu, Andrei Redinciuc,
Ștefan Mohor (Balthazar), Codrin Boldea,
Voicu Aaniţei, Paul Radu, Alexandru
Grădinaru, Sorin Flutur, Rusalina Bona,
Bogdan Florea, Marin Olteanu

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13239 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }