Rostul limbilor clasice in invatamintul romanesc

Prin anii ’20-’30, elevii din generatia parintilor mei parcursesera pina la terminarea liceului, in original, textele literare grecesti si latinesti pe care studentii Facultatii de Filologie Clasica din generatia mea, a celor nascuti in timpul celui de-al doilea razboi mondial, abia incepeam sa le descifram in seminarii… Astazi, majoritatea studentilor mei de la Facultatea de Istoria si Teoria Artei declara ca nu au studiat in liceu decit vreme de un an, cel mult doi, latina, o ora pe saptamina. Mai mult decit atit: dubla specializare, in latina si in greaca, se pare ca nu mai este obligatorie nici macar pentru studentii sectiei de limbi clasice a Facultatii de Limbi si Literaturi Straine din Bucuresti, unde se recomanda tot mai imperativ transformarea latinei si a elinei in discipline secundare, asociate romanei, unei limbi straine moderne sau altei discipline umaniste. Ce-i drept, pretutindeni, in Europa si in lume, limbilor clasice li se acorda in vremurile noastre mai putina importanta decit altadata in invatamintul secundar. Aceasta schimbare de atitudine fata de latina si greaca este consecinta adincilor prefaceri sociale, culturale si de civilizatie care au modificat caracterul, programa si finalitatea liceului ca institutie educativa. Intre ele se numara: democratizarea si generalizarea invatamintului secundar, […]