Ruptură între arhitecţi şi autorităţi
Ediţie aniversară a Bienalei Naţionale de Arhitectură Bucureşti: între valoarea arhitecţilor şi dezinteresul autorităţilor (GALERIE FOTO – BNAB)
- 16-11-2012
- Nr. 650
-
Cristina SABĂU
- Actualitate
- 0 Comentarii
Bienala Națională de Arhitectură București 2012 (BNAB) este poate cel mai important eveniment de arhitectură din România, atît prin anvergura națională, cît și prin mesajul pe care dorește să îl transmită breslei arhitecților, autorităților și publicului larg – ca beneficiar direct al creațiilor de arhitectură. Importanța și amploarea sînt reflectate acum și în forma denumirii, cunoscute anterior ca Bienala de Arhitectură București (BAB). Ediția din acest an este una cu totul specială. Este în primul rînd una aniversară, bienala fiind la cea de-a zecea ediție. Dincolo de celebrarea decadei edițiilor, trebuie lăudată și consecvența încăpățînată a Uniunii Arhitecților din România de a organiza evenimentul fără întrerupere din 1994 încoace. Totodată, BNAB încununează o serie de alte aniversări petrecute în răstimpul scurs de la bienala precedentă. S-au împlinit 120 de ani de la înfiinţarea Societăţii Arhitecţilor Români (în februarie 2011) și 120 de ani de la înfiinţarea învăţămîntului superior de arhitectură – Şcoala Naţională de Arhitectură (în octombrie 2012). La acestea se adaugă și aniversarea arhitectului Ion Mincu (160 de ani de la naştere şi 100 de ani de la moartea sa), 2012 devenind omagial „Anul Mincu“. Este admirabilă creșterea acestui eveniment de la ediție la ediție. Numărul mai mare […]