Rusii negri

Dintr-un noian de carti proaste, tendentioase, dar si din unele bune, cum ar fi Garda alba, Calvarul sau Donul linistit, stim ca la 1917 societatea rusa s-a scindat în doua tabere, fiecare dintre acestea ocupîndu-se, ani de zile, cu nimicirea celeilalte. Rusii „albi“ si rusii „rosii“, înclestati într-un razboi civil de o ferocitate nemaiîntîlnita în istorie, au contribuit – ce-i drept, în grade diferite – la una dintre cele mai mari catastrofe culturale din secolul al XX-lea. S-a ajuns si la situatia ca scriitorii „rosii“ sa le refuze celor „albi“ pîna si patria. Astfel, în exil, Vladimir Nabokov, care pe atunci semna Sirin, scria în 1927 poezia Biletul, ce se încheia cu strofa: „Si-asteapta undeva, indiferent,/ Cu tainice sertare dinainte,/ Slujbasul ce cîndva îmi va întinde/ Acel rîvnit, spre patrie, bilet“. Demian Bednîi, poetul cel mai „rosu“ al momentului, îi raspunde chiar în principalul organ de presa al bolsevicilor (Pravda) cu o cruzime lozincarda si profetica: „Ei si? Puneti-va-n Berlin pe/ «fantasieren»/ C-ai nostri clesti sovietici vor slabi;/ Aflati dar toti – si tu, poete Sirin:/ Nici morti nu veti ajunge acea zi!“ Pentru ca gura rosie adevar graieste, profetia lui Demian Bednîi s-a împlinit: Vladimir Nabokov a murit fara […]