Sătenii care urcă muntele

Lumea românească nu are de ce şi cum să se plictisească. Tînjitul iliescian  – cu toate că tihna elveţiană şi acel dolce far niente monegasc nu sînt descoperiri FSN-iste  – după linişte şi pace rămîne în continuare un deziderat. Care, sîntem siguri, va veni. Acea mult visată săptămînă de lucru, care să fie toată liberă pentru tînjeaşke şi boleaşke (apud I.L. Caragiale), care să încununeze cultul muncii (apud M.R. Ungureanu, nu ştim dacă în stil protestant sau în cel al Serviciilor Secrete româneşti) atît de des invocat de noul candidat la funcţia supremă în Statul român. Şi aşa intrăm direct în subiectele politice ale ultimelor zile, căci socoteala de acasă nu e la fel cu cea din tîrg, după cum spuneau strămoşii noştri pe vremea cînd nu utilizau telefoane mobile şi nici nu erau la curent cu noţiunea de givraj. Adică în anumite condiţii de temperatură şi umiditate, vaporii de apă îngheaţă şi se depun pe aripile şi parbrizul unui avion. Şi se poate întîmpla ceea ce s-a şi întîmplat. O nenorocire. Un avion pilotat de un aviator cu multă experienţă se prăbuşeşte – căci s-a prăbuşit şi nu a aterizat forţat, cum s-a tot spus – în Munţii Apuseni. […]