Satiri si bacante

Variate si complexe sint elementele pe care Doina Botez le implica in propriul proces de inventiune picturala. In primul rind, inalta si neunivoca lectie a parcursului expresionist, acel Nervenkunst care, spre sfirsitul anilor 1800 si inceputul anilor 1900, semnaleaza irumptia insasi a laturii dionisiace, legitimata de acum ca pol opus si ineluctabil al apolinicului, in cadrul orizontului expectativelor estetice. In al doilea rind, cu un perfect balance intelectual, recursul la iconografii deloc facultative, legate dimpotriva tocmai de originea si natura comune aceluiasi orizont: fie personaje de dans, fie de carnaval sau bacanale. Aceasta ii permite, pe de o parte, o deschidere spre un repertoriu de ecouri simbolice care duc pe un alt drum, din nou catre tranzitia anilor 1800-1900, incitind si facind sa vibreze temperamentele simbolice subintelese ale evolutiilor secesioniste. Pe de alta parte, o conduce spre recuperarea intr-o maniera deloc „longhiana ortopedica“* a unui instrumentar iconografic care echivaleaza, pentru ideea istorica a artei, cu o recitire intr-o cheie autre a ramasitelor „pagine“ din traditia renascentista si baroca. Satirii si bacantele Doinei Botez sint mostenitori ai unui fast luxuriant, intrepatruns de magie si umbre pamintii care, de la controlul formal italian si de la tensiunea la devierea formala eminamente stilistica […]