Schimb de paradigme

În urmă cu cinci ani, sosea pe adresa „Muzeului de la Şosea“ un plic (h)ermetic închis. Acum, la douăzeci de ani de la înfiinţarea muzeului, plicul a fost deschis şi scrisoarea citită. Buna vestire din cutia poştală Era mesajul salvator al culturii moderne, adevărul în sfîrşit revelat al omului modernităţii desăvîrşite; scrisoarea ne anunţa că Dumnezeu, în sfîrşit, murise! Murise şi pentru cultura română, şi pentru muzeu, deci vestea trebuia diseminată şi, în sfîrşit, decriptată. Nietzsche intra în scenă şi pentru ţăranii danubiano-pontici, aflaţi  într-un retard metafizic uluitor, dar pe deplin explicabil. Spectrul acestei morţi salvatoare, pe deplin, zice-se, dovedite, trebuia să înceapă să viziteze şi meleagurile mioritice. Odată mort  Dumnezeul vechi şi răzbunător, vor muri şi alte cîteva categorii mitice universale şi naţionale. Printre ele, în mod cert, ţăranul român. Postulate, teze şi antiteze „Ţăranul român a murit“, iată postulatul metafizic (antropologic) al scrisorii nedeschise, cel puţin nu public, de acum cinci ani. Deci un muzeu care îşi propune să ţină în viaţă un cadavru este, în mod automat, o întreprindere absurdă şi periculoasă. În cel mai bun caz, o întreprindere inutilă. „Ţăranul mort“ a devenit „ţăranul festiv“, ţăranul patrimonializat şi monumentalizat de un discurs care, ni se spune, […]