Sclavi la Fabrica de pensule din Cluj

Un cuplu tînăr, el – actor deloc răsfățat de critică, foarte interesat de problemele sociale, ea – jurnalistă cu preocupări din zona filozofie-orientală-comuniune-cu-natura. Nici unul nu pare să ia foarte în serios preocupările celuilalt. Vor să facă un copil. El e oripilat de știrea descoperirii unui caz de sclavie de la o stînă. Vrea să facă un spectacol cu un tînăr salvat de primar din acea situație‑limită. Vorbesc cu primarul, care se dovedește a fi un escroc adînc implicat în toată tărășenia: tînărul „salvat“ e, de fapt, sclav în casa lui. Îl iau la ei, lucrează la spectacol. Conving greu un director de teatru independent (foarte îndatorat primarului, de altfel, pentru un teren pe care vrea să-l recupereze în acel sat) să le producă spectacolul. Treptat, descoperim că nici el, nici ea nu dau doi bani pe amărîtul pe care îl folosesc, de fapt, fără nici un scrupul și asupra căruia își revarsă instinctele de posesiune mai mult sau mai puțin fizică. Actorul țipă la el, îl agresează și fizic (ca să-l învețe să joace, de bună seamă, să-i iasă spectacolul). Ea îl amăgește, îl face să creadă că i se oferă, vrea să vadă cît de departe poate merge […]