SCRIITORI DESPRE SCRIITORI. Blogul salvator

  • Recomandă articolul
Îl cunosc pe Vasile Gogea de 40 de ani. Student strălucit al Facultăţii de Filozofie de la Universitatea clujeană „Babeş- Bolyai“, cu lucrări de seminar din care, după ce junele lor autor a fost mătrăşit de la cursurile de zi, au cam ciugulit unele cadre didactice, Vasile a dus, pînă în decembrie ’89, o existenţă de underground, mereu cu „organele“ pe urmele lui. (Apropo de sus-pomenitele eseuri: îmi amintesc de unul vorbind foarte original despre „prometeismului tînărului Marx“). După 1990, meritele lui de opozant al regimului ceauşist au fost pe jumătate recunoscute, dar cred că autorul Scenelor din viaţa lui Anselmus a fost rapid dezamăgit de felul în care au fost deturnate nobilele idealuri ale Revoluţiei în folosul noii nomenclaturi şi, împins şi de alte motive, s-a mutat de la Braşov la Cluj. Probabil că dezamăgirea aceasta va fi fost şi cauza pentru care, timp de cîteva luni, Gogea a căzut – cum să zic? – în patima boemei. Cu atît mai spectaculoasă a fost „revenirea (lui) la normalitate“, şi am convingerea că lucrul acesta se datorează (şi) noilor mijloace de scriere şi mai ales de comunicare, în toate formele lor: Internet, Google, e-mail, Facebook, Skype, bloguri etc.   Eu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12887 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }