SCRIITORI DESPRE SCRIITORI. Cronicile Diavolului

Am spus-o cu fiecare ocazie: în ultimele două decenii, au apărut în România cărți de excepție, nu lipsesc nici exemplele de dată recentă – poate în primul rînd Rădăcina de bucsau (O. Nimigean, Polirom 2010) șiAcasă, pe Cîmpia Armaghedonului (Marta Petreu, Polirom 2011). Însă prea puțini sînt scriitorii de anduranță.   Cronicile genocidului (Editura Cartea Ro­mânească, 2012) este cel de-al optulea volum publicat de Radu Aldulescu – începînd din ’93 cu Sonata pentru Acordeon (deși romanul era terminat cu vreun an înainte de tranziția PCR-FSN). Măcar că, mă rog, să vezi potriveala dracului Ceea ce surprinde încă din primele pagini în Cronicile genocidului e limbajul, dublat de o tehnică narativă a alternării vocilor, gîndurilor și perspectivelor, cu treceri repetate de la persoana întîi la a treia. În fine, nimic nou pentru cine e cît de cît familiarizat cu literatura sud-americană. Dar stilul argotic, plin de regionalisme și fragmente de cîntece repetate pînă la obsesie, veridic și totuși surprinzător, deloc monoton sau previzibil – cum ar fi fost, fără îndoială, reproducerile unor dialoguri ale modelelor din realitate –, dă senzația unui limbaj intern al căr­ții, care apropie și mai că te face să începi să gîndești în aceeași limbă, preluînd eventual […]