Scrisoare catre Corneliu Baba

Maestre drag, Cu nerabdare am asteptat ziua si ora rotunjita de intuneric, sa va pot raspunde. Gindurile trimise continua sa-mi parvina in plicuri nedezlipite, fara corecturi sau ajustari intermediare de vreun fel sau altul. Marturisesc insa ca scrisorile din ultima vreme le citesc de mai multe ori si nu pentru ca nu v-ati face inteles, ci mai degraba pentru ca aici a ramas totul la fel, impreuna cu puterea de intelegere. Ma simt totusi in masura sa cuprind semnificatia ultimelor rinduri primite, desi ma tulbura descrierea trecerilor de neinchipuit prin minutioasele vami ale reintoarcerii, superioare pina si venirii pe lume, prin vecinatatea cu vesnicia. Intuiesc si triumful momentelor de apoteoza ale intilnirilor definitive cu verdele si cu albastrul, dar si delicata deprindere pe care o incercati cu roua. Devine, insa, din ce in ce mai greu sa va regasesc, chiar stiindu-va pretutindeni. De curind, cineva m-a intrebat cu discretie daca veniti la atelier si, fireste, usor jenat, am tacut. Castanul – trec des prin preajma – inca nu l-au taiat, in jurul sau pare totul in ordine, doar pinzele corabiei Dvs. stau inca ingramadite prin beciuri. Timpul, insa, pare ca nu trece peste toti oamenii – asupra citorva dintre noi […]