Scrisoare deschisă adresată preşedintelui ICR, Andrei Marga
- 01-11-2012
- Nr. 648
-
Katia DĂNILĂ
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 7 Comentarii
Paris, 31 octombrie 2012 Domnule Marga, Aleg această cale de a mă adresa dumneavoastră întrucât până la acest moment nu am avut nicio comunicare directă, în ciuda mesajelor repetate pe care vi le-am transmis. De altfel, aș dori să vă atrag atenția că sunteți fals informat, sau că spuneți în mod conștient un neadevăr atunci când afirmați în interviul dumneavoastră de ieri (Mediafax) că am fost contactată în legătură cu numirea altcuiva pe postul meu. Toți colegii mei erau prezenți atunci când am aflat cu neplăcută suprindere de pe site-ul www.icr.ro. Afirmațiile pe care le faceți despre activitatea echipei pe care o conduc și despre pregătirile pentru Salonul de Carte de la Paris sunt false, denigratoare și prost documentate. Acestea denotă, în cel mai bun caz, o lipsă de cunoaștere a procedurilor și activităților instituției pe care o conduceți sau, dacă nu, o rea credință intenționată. Încă de la momentul sosirii dumneavoastră la ICR nu am încetat să solicit, în scris, răspunsuri în vederea avansării proiectului. Nu am primit nimic până acum. Singurele informații pe care le am cu privire la viziunea noii conduceri despre Salonul cărții provin din presă. Deși am fost în contact aproape zilnic cu domnul Horia […]
Aceasta doamna Danila scrie o scrisoare nepoliticoasa, plina de grosolanii, sub care se ascunde o letargie amarnica la ICR Paris dupa plecarea Magdei Carneci. Un manager cultural cum se prezinta, macar o scrisoare ar trebui sa stie sa scrie. Cat despre forumisti, s-ar cadea sa fie mai prudenti cu aprecierile inainte de a se informa la vreo sursa locala. Ca sa califici o asemenea scrisoare mustind de impertinenta ca fiind eleganta mi se pare mai mult decat o exagerare.
Care „domn”?!? De când „domn”?!? Visul lui e sa transforme filialele Institutului Cultural Roman intr-un lant de case culturale satesti, model bolsevic, de prin anii ’50…. Nu ca as deborda de amor ghebos pentru HR Patapievici, dar chiar a ajuns Institutul din lac in put…
Pot sa ma exprim numai in legatura cu situatia de la ICR Paris
Am multi prieteni acolo si parerea era unanima : ca e o mare diferenta dintre activitatea extraordinara care a existat la ICR Paris sub conducerea unei adevarate intelectuale si Doamne: Magda Carneci si lipsa de activitate si nivel intelectual la acel ICR condus de Katya Danila care de altfel a declarat intr-un interviu ca e”un manager cultural si ca nu face parte din intelectualitate” Proliferarea folosita gresit probabil ca nu e intamplatoare.
Acestea sunt si sanse de afirmare culturala personala pentru ca, sa ne intelegem, ca la Budapesta un ungarolog are ocazia sa se si perfectioneze in specializarea lui, la fel si in Polonia sau la Paris”, a spus Marga.
Marga face oferte pe banii nostri sa se perfectioneze prietenii lui la Paris sau Berlin
Eu cred ca acolo trebuie sa muncesca 10 ore pentru alti oameni de cultura nu pentru ei sa se perfectioneze.
somn usor 4ani.
A luat-o razna MARGA
si mie mi-a sarit in ochi „oroarea”: „…să încetați să proliferați minciuni și denigrări…”, dar nici ce scrie Paul nu e corect 100% pentru ca a profera inseamna : „a rosti, a pronunța (cu voce ridicată) blesteme, amenințări”, deci trebuie folosit singur fara intaririle pleonastice „minciuni și denigrări”. Trecand peste aceste nuante, importante insa in context, scrisoarea arata inca o data incompetenta acestui politruc pe nume Marga.
sa nu fac comparatia intre „mica disonanta” a scrisorii
doamnei Katia Danila si „marea mizerie” a politicii
domnului Marga !
Se repeta istoria de la ICR Varsovia si de prin alte locuri …
Foarte eleganta scrisoarea, dar o mica disonanta la sfirsit s-ar fi putut evita: ‘proliferati’? banuiesc ca ‘proferati’.