Scrisoare deschisă către Ambasadele de la Bucureşti ale statelor membre ale NATO şi ale UE

Doamnelor Ambasadoare şi Domnilor Ambasadori, Sînt profesor, jurnalist, scriitor, dar, mai presus de toate, cetăţean al României. Vă scriu în această ultimă calitate – aceea de cetăţean îngrijorat de soarta ţării sale. La 25 de ani după căderea dictaturii lui Ceauşescu, sînt satisfăcut să pot constata că domnia legii – piatra unghiulară a democraţiei autentice – este funcţională în România. Justiţia din România a repurtat în ultimii ani succese remarcabile în special împotriva a ceea ce fostul Ambasador al SUA la Bucureşti, E.S. Michael Guest numea „corupţie endemică“. Mulţi dintre „peştii cei mari ai corupţiei“ (în exprimarea lui Günter Verheugen, fost Comisar pentru Extindere al UE) au căzut în plasa justiţiei româneşti, în special prin abnegaţia Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA). Vedete redutabile ale sistemului, procurorii DNA au primit numeroase suplimente de legitimare ca actori judiciari începînd cu pachetul de legi votat de Parlament în vara lui 2006. Aceşti stimuli legislativi, împreună cu statuarea unui regim privilegiat printre ceilalţi oameni din Justiţie, i-au expus pe procurorii DNA tentaţiei de a transcende cadrul strict legal în instrumentarea unor dosare. Forţa acumulată în timp de DNA a condus la un exces de putere reflectat, în unele speţe, prin stranii autonomizări în lumea justiţiei […]