Sensul liturgic al „amintirilor“ Flaviei Coposu-Bălescu

Flavia Coposu-Bălescu, sora liderului țărănist Corneliu Coposu, a publicat recent cartea Amintiri povestite. Amintiri trăite, apărută la Editura Dacia. Scrierea memorialistică este o incursiune prin lumea de poveste a unei perioade fericite a vieții satului românesc. Flavia Bălescu evocă, nu literaturizează, „scorbura în care s-a pitit“, lumea tihnită a Bobotei, comuna natală din Sălaj, acolo unde, în perioada interbelică, Tata-mare (străbunicul dinspre partea mamei) a fost preot. Familia acestuia l-a dat lumii politice pe Vaida-Voevod. Dar și o lecție de spiritualitate și demnitate prin Corneliu Coposu.   În spațiul publicistic românesc, grație autoarei, s-a deschis calea unui nou stil. Acela confesiv-militant. Fiecare poveste din carte are o pildă. Cititorii căutători de susțineri morale vor avea exemple clare despre rolul educației și al credinței în devenirea umană. Într-o lume a batjocurii colective, rememorarea unei lumi apuse e un tonic-energizant. Cartea evocă anii copilăriei, „singura parte luminoasă a familiei“. În casa familiei Coposu singura înjurătură mai aspră era „Risipească-te Dumnezeu!“. Onoarea făcea parte dintr-un cod nescris. Cuvîntul dat era lege. Pentru că la vîrsta de patru ani i-a făgăduit tatei că nu va mai urca în turla bisericii, nici după decenii, cînd a revenit cu soțul ei, nu a îndrăznit să-și încalce […]