Şerban, Bergman şi Pirandello

O procedură dramaturgică de tip pirandellian a utilizat Andrei Şerban pentru proiectul de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Punct de start au fost Ingmar Bergman şi unul dintre filmele sale antologice, Strigăte şi şoapte, utilizat ca titlu şi pentru noua producţie. Inventiv, Andrei Şerban a transformat o tehnică specifică artei scenice, teatrul în teatrul, concepînd scenariul dramatic nu cu o piesă inclusă, ci cu un film inclus. Textul de spectacol utilizează informaţii autentice şi fragmente din autobiografia cineastului suedez, Şerban (în colaborare cu Daniela Dima) refăcînd atmosfera de pe platourile de filmare din anii ’70, colate cu momente esenţiale din filmul propriu-zis, animate de distribuţie. Personajelor din creaţia cinematografică li se adaugă Bergman însuşi, prezenţa acestuia fragmentînd rularea prin intervenţii regizorale. Ideea lui Şerban nu e numai ingenioasă, e şi generoasă teatral. E, în primul rînd, o reverenţă pe care un mare regizor de teatru împreună cu cîţiva actori de cel mai înalt profesionalism o fac lui Bergman. E, apoi, o  anulare a graniţelor ferme de gen dintre cea de-a patra şi cea de-a şaptea artă, combinînd, adaptînd şi valorificînd metode specifice, unificînd arte congenere, oferind publicului noi perspective estetice. Şi mai e, nu în ultimul rînd, o […]