Sfîrșitul lumii în prime time

  • Recomandă articolul
Prozatorul Mihnea Blidariu are un „avantaj“ important. Deși se află la a treia carte, publicînd două cărți de poezie (No Future – 2004 și mânia.ro – 2006), nu putem spune că este un „actor“ al lumii literare. Personal, nu fac o excepție de la această regulă. Îl știam de la concertele trupei Luna Amară, trupa clujeană deja foarte cunoscută în undergroundul românesc. „Avantajul“ constă în alegerea de a nu scrie într-una dintre deja consacratele „rețete“ ale prozei recente. Am în vedere deja obișnuitele romane „despre comunism“. În Playlist este menționată perioada de dinainte de 1989, însă numai ca termen de comparație pentru România anului 2010. În realitate, Mihnea Blidariu scrie un roman al actualității. Mai exact, al actualității cotidiene cele mai precare cu putință, acea realitate săracă prezentă în toate știrile de prime time, în toate cotidienele și în tabloidele care – să nu ne mai amăgim – sînt consumate zilnic de români. Narcoticul preferat al majorității semenilor noștri este doza de abjecție mediatică, consumată zilnic în doze din ce în ce mai mari.   În Playlist, Mihnea Blidariu propune un pariu literar interesant: ce s-ar întîmpla dacă toată abjecția, lașitatea, corupția și naivitatea acestui freakshow care este România mediatică […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12932 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }