Şi acum, ce urmează?
- 15-06-2012
- Nr. 628
-
Cristian CERCEL
- Politic
- 7 Comentarii
Oare cine şi-ar fi imaginat, în timpul guvernării Năstase sau, să zicem, prin 2005, că Victor Ponta, cunoscut pe atunci ca „micul Titulescu“ adus în politică de un (astăzi, fost) prim-ministru asupra căruia planau şi planează încă multe suspiciuni, va ajunge să fie unul dintre liderii unei alianţe promiţînd descotorosirea de cusururile unei puteri discreţionare şi grupate în jurul unui partid atotacaparator cum este PDL-ul? Cine s-ar fi gîndit că un partid precum PSD-ul, în care continuă să fie activi indivizi pe care presa i-a gratulat, pe bună dreptate, cu prea puţin onorantul apelativ de „baroni locali“ (Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Oprişan, Dragnea, ca să dăm doar cîteva dintre exemplele cele mai cunoscute şi, în acelaşi timp, dintre cele mai vechi), va fi vîrful de lance al acestei alianţe? Sau că partidul lui Dan Voiculescu (şi, desigur, Dan Voiculescu însuşi) va fi şi el parte a acestei lupte pentru salvgardarea democraţiei? Cine şi-ar fi imaginat că PD-ul, devenit între timp PDL, şi PNL-ul vor ajunge, în mai puţin de un deceniu, să se transforme din parteneri în cadrul unei alianţe pompos intitulate „Dreptate şi Adevăr“ în cătrăniţi adversari? Şi că între cele două partide va avea loc o adevărată rocadă de […]
Vai, cît ma bucur că o mai spune cineva pe șleau!
Cu fraternă mîhnire,
L.O.
Comentariile Dvs – adevarate fotografii „la firul ierbii” ale dramei prin care trece scoala noastra cea de toate zilele – inspira din ce in ce mai multa simpatie si respect.
Personal, mi-au reamintit o impresie mai veche – aceea ca una din cauzele majore ale acestei drame o constituie influentza crescanda a puzderiei de specialisti in „Stiintele Educatiei” (personaje cat se poate de dubioase si, in general, lipsite ele insele de orice veritabila educatie) carora faimoasa „Reforma” le-a deschis un camp practic nelimitat pentru punerea in practica a propriilor obsesii si pofte de „experimentare”.
Gratis nu exista / Ieftin nu rezista /Dulce cariaza / Acru defaimeaza /Rosu -i de deeochi /E de mers la pochi(popi) /Cum credinta nu-i / Il injuri cu ,,Tu-i……..”
Bravo, nea Marine !
Ca sa zic asa, sunt totalemente in asementimentul matale. In plus, ceea ce ma scoate din sarite este sfidarea asta, suficienta dusa la extrem de catre Nastase care nu tine cont de nimic cand i se pune lui pata in sensul ca vrea musai sa scoata rapid un doctor: ce fel de subiect este asta ? Ce demonstreaza aceasta teza: ca CPI exista ?? Vedeti ca aici complicitatile sunt mult mai grave. Asta explica si lipsa de reactie a juristilor Diaconu si Cretu. Vom vedea.
S-asamana cu Titulescu numa’ *oleaca*, la figura. Ca tat scrim de Ponta p-acilea. Scandalu’ inceput alaltaieri, ala cu plagiatu’, pare sa *treaca cu vederea* un fapt aparent minor, dar cu implicatzii *infricoshatoare*: uite, io-i dau, lui Ponta, prezumtzia de *ne-vinovatzie* cat priveshte *plagiatu’*.
Nu i-o dau insa pe aia de corectitudine: ca, daca ai *putut* lua cu lopata (fie & cu acceptul acelui nenorocit de ins de la care-ai copiat, care tz-a & scris prefatza – mda, *contra cost*, desigur, deshi poate ca nu a fost vorba de *bani*) juma’ din teza, io tentreb, bai, Ponta (‘trebare rertorica, nu-mi va da el *mie* atentzie), io te-ntreb, baio, *Nastase* („conducator” di doftorat): cum de-a *ieshit*, bai, teza aia, ca sa fie aprobata, trecuta?
Ca, ori nu ceteshte conducatoru’ ala di doua parale, o fantosha bagata noua pi gat da Iliescu, ori ceteshte da’ nu-shi da sama (ca *nu e cetit*). Care va place, bre?
Ca ieshtitzi *oricum * prost, tare prost din tarashenia asta & acuma intzelegem *noi* de ce stau atat de prost trebshoarele-n Educatzie?
Ca, vezibine: potz’ mintzi lumea o vreme, da’ nu tzine-o vecinicie? Hai, marsh cu tatzii-n cotetzele voastre pline cu rahat, di pi unde-atzi ieshit.
Imi cer scuze, zau, pentru acest limbaj care ma descalifica
da, sa shtitzi e muuult mai putzin obscen decat *faptele* acestor *gunoaie* da oameni.
Nea Marin
Stiti ce ar fi trist? Ca, dupa ce euforia alegerilor se risipeste si se instaleaza linistea si pacea cu care ne-au obisnuit anterior PSD (batista pe tambal?), sa se ajunga sa se regrete alegerea facuta. Pentru ca politicienii nostri au ajuns sa se priceapa tare bine la a ne starni atat de tare impotriva „celorlalti” incat sa le uitam chiar si cele mai recente agresiuni la adresa democratiei si cetatenilor.
Comentez si eu, ca asta ne mai racoreste. Ce urmeaza? urmeaza ce spune Scriptura, dar si matematica: ce a fost va mai fi. Nu imi pare bine pentru ce s-a intamplat cu PDL, dar si-au facut-o cu mana lor, din gafa in gafa, uitand ca exista riscuri si ca pandeste din umbra comunismul cu fatza umana. Uitand ca in tara asta cateegoria de varsta „50 de ani” nu a avut acces la istoria adevarata (la examene sau concursuri trebuia sa scriem despre cei douazeci de ani lumina si alte realizari ale omului multilateral dezvoltat), ca educatia lasa mult de dorit si ca multi sunt aserviti gandirii de tip comunist, mentalitatii de tip comunist; a se vedea pozitia de drepti pe care o iau fara disceernamant, spaima de control si preocuparea sa dai bine la control. Este una dintre cauzele prabusirii sistemului educational, de exemplu. Oamenii sunt impovarati de cerinte invechite, dar se vorbeste despre reforma. Ce fel de reforma? cine iti da timp sa gandesti reformator? exista o gandire reformatoare in conditiile in care majoritatea salariatilor din sistem alcatuiesc forme fara fond si recurg la raportari fictive care existau si inainte de 89? conceptul „calitate” este foarte frumos, dar pe teritoriul romanesc nu este altceva decat o calchiere, pentru ca aceasta „calitate” era asezata -acolo, in tara de unde a fost luata – pe ideea de comunitate, or…in balcanica noastra asa ceva nu a fost educat. Exista sumedenie de evidente statistico-matematice, unde pentru rezultatele slabe vina este aruncata cand pe copii, cand pe profesori. Pana la urma ce inseamna rezultate slabe? atat avem acum, atat am obtinut acum „la hectar”. Este loc si pentru mai bine, dar nu-l vom obtine cu practicile care persista si care inca perpetueaza prin acest talmes-balmes de specialisti . Poate ca profesorii nu cer atat salarii mari cat vor ca toata lumea sa priceapa ca grijile materiale submineaza stima de sine, impovareaza si incovoaie si in timpul acesta cerintele „de sus” se amplifica. Tot mai multa hartie curge pe apa sambetei; o nepasare greu de inteles pentru un om care a stat in frig si pe intuneric si care statea la cozi lungi pentru .. banala hartie igienica..
.Potentialii salvatori sunt in orice loc, sunt la tot pasul. Este posibil, orice este posibil, pentru ca aici in balcanica nu exista o politica romaneasca.Cand o sa vad macar un alt tanar de varsta lui Victor Ponta care sa fie sustinut si sa le tina piept comunistilor cu fata umana, atunci am sa consider ca exista o politica romaneasca. Acum avem doar un fel romanesc: sa arunci si copilul cu apa din albie si sa-l arati cu degetul pe acela care nu e la fel ca alti o suta de indivizi.
Vorba lui Marin Sorescu – „am vazut lumina pe pamant si” am venit sa comentez si eu.