Singuratatea strigatoare la cer

Constantin ACOSMEI Jucaria mortului Editura Vasiliana ’98, Iasi, 2002, f.p. In dinamicul grup de scriitori ieseni grupati, pina mai an, in ceea ce se numea Club 8, Constantin Acosmei e o figura aparte. Retras si extrem de tacut, poetul lasa dezbaterile literare mai ales pe seama tripletei Lungu-Nimigean-Andriescu, rezervindu-si parca un rol de observator timid si, oarecum, indiferent. Tin minte ca la ultima intilnire de la Sighisoara, aceea din 2000, care pare sa fi fost ultima din toate punctele de vedere, Constantin Acosmei a citit citeva poeme, printre care si celebrele sale „sonete in x“. Lectura lui de atunci mi se pare, astazi, dupa ce am citit a doua editie, revazuta si adaugita, a volumului sau de debut, Jucaria mortului, una edificatoare. Sub aparenta de timiditate se ascunde(a) un imens orgoliu. Acosmei e o natura disimulata. El „se joaca“ cu ceilalti. Si-a construit o confortabila masca pentru a putea lupta cu sine, cu propriile temeri, cu spaima de vidul din jur si din el insusi. In 2002, la sapte ani de la aparitia primei editii din Jucaria mortului, Acosmei revine cu cea de-a doua editie a cartii. Gestul poetului iesean nu e singular. L-a facut, cu ceva ani in urma, […]