„Sînt bolnav de nesemnificativ“
Interviu cu Viorel MARINEASA
- 18-05-2012
- Nr. 624
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Actualitate
- 3 Comentarii
A fost – împreună cu Adriana Bittel şi Bedros Horasangian – invitat al ultimei ediţii a „Formulei 3“, eveniment prin care revista Observator cultural pune faţă în faţă autori şi cititori. Scriitorul, eseistul şi gazetarul Viorel Marineasa a venit special de la Timişoara pentru prezentarea ultimei sale cărţi: Plînsul bătrînului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchişti, scrisă împreună cu Daniel Vighi şi apărută la Editura Diacritic. A doua zi, vineri, 17 mai, am purtat în redacţia revistei Observator cultural următorul dialog. Drumul de la Timişoara la Bucureşti este destul de lung, mai ales cu trenul. Venind spre Bucureşti, la ce v-aţi gîndit pe acest drum? M-am gîndit cu o oarecare melancolie la ratarea mea pe plan literar şi la faptul că acum este foarte greu să mai convingi pe cineva că ai fost sau încă mai eşti un prozator redutabil. Insist: de ce vorbiţi de ratarea dumneavoastră? Fără fandoseală: la asta m-am gîndit. Ce înseamnă ratare pe plan literar? Am făcut prea puţin. Şi Carmen Muşat a spus-o – delicat, dar adevărat – la evenimentul dumneavoastră, unde am fost invitat, că am scris destul de puţin. Pe de altă parte, acum, ca prozator, nu mai eşti vizibil. […]
Abia astept sa ma achit si de sarcinile de lucru pe care ni le impune \”brigada\”, ca avem la scoala, apoi tezele, apoi examenele nationale, altele si altele, ca sa citesc si eu cartea. Cand am sa ma duc la targul de carte care se desschide miercuri la Galati
am sa caut cartea, mai ales acum, dupa cele citite aici. Eu am naravul de a vedea amanuntul semnificativ, de a zice cand si cand \”ce atata graba\” si m-am temut, la un moment dat, ca nu cumva sa fie asta vreo afectiune, ceva, ca nu-s ca toata lumea.Multumim, am sa caut cartea.
Frumos interviu! Aduce literatura romana cu picioarele pe pamant. Nu suntem buricul pamantului. Mai avem mult pana cand vom „cuceri” Planeta cu productiile noastre literare.
Salut, batrane, pe masura ce cetesc descopar cum ca in cei 6 ani petrecutzi la UT (’86-’92) am *pierdut* cateva shanse magnifice…
Io scriu doar atat: ca recetesc „Roza vanturilor” (publicistica lui N. Ionescu, adica) & mi se pare & mie
*un cabotin ordinar*…
Nu, n-am scris o *teza* pe tema asta (ca nu’s chiar ‘teresat), dar, trebuie sa-i dam , autorului, o bila *alba* : ca-ntr-o perioada-n care N.I. erea ridicat pan’ slavi d-atatzia, a avut curajul s-o *spuna*!
No numa’ fain, batrane,
Nea Marin