Soundtrack. Povestiri cu sunet în priză directă
- 21-04-2016
- Nr. 819
-
Cezar GHEORGHE
- Literatură
- 0 Comentarii
„Vasăzică, asta era. Io surdul, reușisem să-i aud, io, care nu-i băgam în seamă pe stradă, reușisem să îi descriu“, scrie Sorin Stoica. Fragmentul apare în O limbă comună: o carte cu poetică proprie. Un scriitor pentru care calitatea cea mai de preț a unui prozator era auzul. Cuvintele cheamă, într-adevăr, realitatea, care se lasă ascultată. Literatura poate fi acel pretext cu care să pătrunzi în lume, iar „deteriorarea simțurilor poate duce la acuitate“. Pierderea sau diminuarea auzului poate duce la cîștigarea unui mod de a „auzi“ al povestitorului, conectarea la acel ritm al realității pe care fiecare dintre noi „ne mișcăm în viață. O muzică interioară, care ne determină să facem anumite lucruri sau ne cenzurează alte ieșiri. […] Orice om are o muzică a lui pe care trebuie să și-o întrețină. Cel mai bine putem vedea asta în cazul scriitorilor. O muzică interioară a frazei“. Spunem despre un scriitor că are ureche de prozator. Este vorba despre un anumit sound pe care, odată ce un prozator îl stăpînește, cuvintele se supun cuminți. De ce nu am putea vorbi despre sounddesignul cărților? Coloana sonoră (soundtrackul) poate face diferența dintre marii povestitori și povestitorii mediocri. Fiecare cîntă pe limba lui, […]