„Spiru Haret“ sau despre pericolul îngropării unui caz
- 23-07-2009
- Nr. 484
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Focus
- 15 Comentarii
Marţi, 21 iulie, la vremea prînzului. Marean Vanghelie iese în public cu o declaraţie halucinantă: „Nu sînt de acord ca absolvenţii Spiru Haret să repete examenul. Sînt foarte mulţi tineri care au terminat la facultăţile de stat şi nu ştiu nimic. Doamna ministru a fost susţinută, dar e o problemă care priveşte 100.000 de persoane, deci e o problemă socială. Oamenii au dat examen. Şi dacă nu era campanie electorală, nu puteam să fiu de acord“. Ce rezultă din această declaraţie? Marean Vanghelie se substituie ministrului Educaţiei, care n-are nici o valoare şi nici o putere dacă „nu vrea partidul“. Prin urmare, într-o ţară în care preşedintele Băsescu tunde oi, ministrul Turismului, Elena Udrea, suflă în fluier, premierul Boc face concurs de cosit, preşedintele PSD, Mircea Geoană, vrea să fie ca Mircea cel Bătrîn, primarul Constanţei, Radu Mazăre, defilează în uniformă nazistă (noi credem că lui Radu Mazăre i s-a urît cu binele, a ajuns la un grad atît de mare de nesimţire încît, ca să-şi omoare timpul şi să nu se plictisească, şi-a pierdut uzul raţiunii), Ecaterina Andronescu a încercat să zgîrie cu unghia mîzga universităţilor particulare. De fapt, Ecaterina Andronescu n-a făcut decît să încerce să respecte […]
In numarul din aceasta saptamina al revistei, care va fi postat miine pe Internet, joi, 30 iulie, revenim la cazul „Spiru Haret”. Editia tiparita a fost deja distribuita.
In cadrul grupajului, publicam si un interviu cu Liviu Papadima, decanul Facultatii de Litere de la Universitatea din Bucuresti. Veti vedea ca domnia sa recunoaste ca si la stat „exigenta a scazut mult”, ca o triere riguroasa a studentilor, in timpul anilor de studii, „se produce din ce in ce mai putin”.
In acelasi timp, si aici ma adresez tuturor celor care discuta cazul „Spiru Haret”, de undeva trebuie inceput. Nu e „Spiru Haret” o exceptie. Dar, cred ca e exemplul flagrant de nerespectare a legii. Toate facultatile si universitatile ar trebui verificate, ar trebui controale peste tot si sanctiuni. Cum spune Liviu Papadima: „Normal ar fi ca la Spiru Haret sa fie sancţiuni drastice şi sa se continue la toate universităţile la care funcţionează programe de studii neautorizate”.
Nu trebuie sa ne rezumam doar la „Spiru Haret”, boala e cronica si generalizata, dar asta nu inseamna ca nu trebuie intervenit si la USH.
Vom vedea daca Ministerul Educatiei va propune sanctiuni in cazul „Spiru Haret”. Deocamdata, sa constatam ca Ministerul Educatiei si Ecaterina Andronescu au promis ca miercuri, 29 iulie, vor da publicitatii rezultatele anchetei de la „Spiru Haret”. E miercuri, e trecut de vremea prinzului…
Cu stima,
Ovidiu Simonca
De fapt, nu vedeti cat de ridicole sunt articolele de genul celui de mai sus? Va plangeti de infamul Spiru Haret, dar faceti reclama pe site (pentru bani, fireste) la absolut la fel de nula Universitate Ecologica. Cu ce mai destept un absolvent de Ecologica, Fortifex, sau alta balarie, decat unul de la Spiru? Dar reclama faceti…
Am avut studenti la o alta fabrica de diplome , dar de stat, in Constanta , care nu stiau , in anul 6 medicina, ca femeile au uter!!!!Unii dintre ei sunt acum asistenti universitari la aceeasi Universitate ,,Ovidius” la catedre de anatomie(!!!) sau ofatlmologie sau GINECOLOGIE!!!Am cunoscut si alti studenti tot de la ,,stat” din Oradea.Erau la nivelul clasei a 4a .Exemplele sunt multe.Radacinile problemei sunt adanci, altele decat sunt prezentate in presa ( nu ma refer la ,,Obesrvator”) si sunt intru totul de acord cu ,,Cineva” de mai sus.Sa auzim numai de bine
Domnule Simonca,
Ca de obicei in Observator cultural, atunci cand intra in discutie subiectul spinos al invatamantului romanesc, atat de prost remunerat incat absolventii de top nici nu prea doresc sa ramana in cadrul sau, Dvs., asemenea colegului Liviu Ornea, scrieti parca despre o lume pe care o vedeti prin ecranul televizorului si pe care nu o traiti nemijlocit in incinta salilor de curs sau a amfiteatrelor. Cel putin, asa lasati impresia unora.
Am sa va prezint un caz, poate pilduitor pentru sistemul in care lucrati. Eu sunt absolvent atat al Universitatii Bucuresti, cat si a « fabricii de diplome » USH. Vreau sa va spun ca la Unibuc am dus-o bine : am fost mereu bugetat, am avut medii de bursa, am intrat intre primii 5, cu alte cuvinte, am fost printre studentii care mai arata ceva interes pentru invatat, cum s-ar zice. Tot in cadrul Universitatii am fost admis la o alta facultate, pe care, conform legii, trebuia sa o platesc. Suma, dupa cum stiti, a fost si este una maricica. In anul in care am fost admis, taxa era de 1800 de RON, cam de doua ori mai mare decat cea perceputa de USH in aceiasi perioada. Cum nu puteam urma cursurile de zi, pentru ca se suprapuneau peste orarul facultatii unde activam ca bugetat, am decis sa ma transfer la forma de invatamant ID, in cadrul aceleiasi Universitati Bucuresti. Zis si facut! Am frecventat tutoratele si am trecut prin toate examenele. Senzatia mea era ca ceea ce mi se oferea la Universitatea Bucuresti, ID, nu depasea nivelului unei incropeli in care aparentele trebuiau salvate cu orice pret: mai toti profesorii din cadrul tutoratelor erau fie asistenti, fie “somitati” de varsta pensiei (e.g. Doamna Narcisa Forascu, Doamna Manuela Saramandu) care se chinuiau sa faca concesii peste concesii ca sa ne dea un 5, din dorinta de a pastra grupa de 30 de oameni intacta. Probabil ca prin noi dumnealor isi completau catedrele, ergo locurile de munca. Doar Universitatea traieste din cifre de scolarizare, sponsorizari (rare?) si din taxe, nu? Nu mai pun la socoteala faptul ca pentru fiecare examen, majoritatea orale, trebuia sa redactam doua proiecte, pastisate grotesc din surse diverse. Notele erau si mici, si mari, dar tendinta era ca toti sa putem lua o nota de trecere. Existau totusi restantieri. Nesimtirea crancena se pedepsea, studiul individual se premia. Mediocritatea si lucrul facut de mantuiala insa aveau cel mai mult de castigat. Aceiasi situatia, ceva mai pavoazata, o intalneam la cealalta facultate, unde, din fericire, nu eram nevoit sa platesc nimic. Deoarece in anul urmator, m-am trezit ca taxa escaladase la 2200 de RON, iar in prezent a ajuns chiar la 2800 de RON, m-am hotarat sa ma transfer la o facultate pe care mi-o puteam permite. Am mers la cea mai ieftina oferta, adica USH, fabricuta de diplome care stie ca salariul mediu pe economie depaseste un pic 1000 de RON. Intelegeti acum mecanismul psihologic din spatele succesului financiar al USH-ului in ultimii 5 ani? Bun, sa mai mentionez chitibusurile birocratice si staruintele celor de la Unibuc care incercau sa ma mentina ca student pe listele lor, doar-doar sa le platesc taxa obscena? La USH insa, nimeni nu mai tinea nimic ascuns: plateai, dadeai examen. Puteai sa fi la orice forma de invatamant, examinarea era aceiasi. ID, FR, ZI, absolut la fel. La ZI te duceai degeaba la ore, pentru ca se chiulea in masa. Tutoratele, cursurile se faceau prin absenta si nu de putine ori profesorii se trezeau cu salile goale. Examinarea de la Spiru nu era cu nimic mai usoara decat cea de la Universitatea insa: teste grile, e adevarat, dar pentru care trebuia sa citesti materia, ba chiar bine. Din (ne)fericire totusi, pana anul trecut, daca nu ma insel, grilele se gaseau rezolvate pe internet si atunci, intr-adevar, examenele deveneau facile. Ma intreb cine posta acele grile pe net usurand munca a zeci de mii de studenti. Va imaginati ca fara grile si fara raspunsuri stiute pe dinafara dinainte, USH-ul ar crea cel putin la fel de mari probleme, si restantieri, ca orice alta facultate de stat din tara asta? Nu am auzit pe nimeni discutand latura aceasta a problemei generale USH. Toata lumea se ingramadeste sa acuze in necunostinta de cauza, ca niste orbi. Daca grilele nu ar fi fost puse la dispozitia studentilor, ani la randul, de catre cineva din Spiru, chiar credeti ca ar fi avut atatia licentiati? Ma indoiesc. Deci nu sistemul e de vina, ci functionarea lui defectuoasa. Ca toata Romania, nu? Dupa cum, la Facultatea de Stat, e.g. Facultatea de Fizica, Chimie, Geologie din cadrul Unibuc, chiar credeti ca daca examinarile nu s-ar face cu ochii la cifra de scolarizare, care permite fonduri de la Minister, si la cei care platesc taxe (grase si mari) si la autoasigurarea unui loc de munca la anul, nu am avea facultati cu 100 de studenti, cum e normal, in loc 300, 400 sau chiar mai mult, cum se intampla, in raspar cu orice logica realista, acum? Dar noi scolarizam masiv si detasati de piata muncii, noi ne autoperpetuam catedrele, relatiile si, mai ales, salariile, oricat de mici ar fi. Iar fie ca vorbim de facultatile private, gen demonizata Spiru Haret, fie cele de stat, unde cifra de scolarizare tine institutia academica deasupra liniei de plutire a falimentului, scoala sufera imens calitativ. Sa imi aduc aminte cum o ruda apropiata a terminat un master la Universitatea Hyperion, promovat cu peste 9,80, copiind de pe internet sau alte surse proiecte obscure, pe care nu le citeste nici macar profesorul inainte de a pune 9 sau 10? Sau cum o alta ruda a terminat un program de master trecand printr-o serie de examinari facile in cadrul Universitatii Nicolae Titulescu? Sau cum siteurile in materie care vand licente si disertatii o duc foarte bine la capitolul vanzari? Cate alte exemple nu mai putem gasi fiecare dintre noi, daca stam si ne gandim bine. Sau poate scandalul dintre stat si privat de anul asta se datoreaza bataliei pe musterii cu diplome de bacalaureat, din ce in ce mai putini pe din ce in mai multe locuri vacante de student in ultima vreme? Problema este endemica, bazata pe un sir de mizerii ale unora din minister (direct implicati), a birocratiei aberante, a lasitatii si imoralitatii profesorilor din sistem, a resemnarii generice in fata stupizilor absolventi (ce rusine sa vezi atatia licentiati de la Universitate care nu au citit nici o piesa de Shakespeare in viata lor, desi au 10 la Istoria Literaturii Engleze, conspectand de zor din carti de critica mai mult sau mai putin obscure; ce rusine sa eliberati licente cu note de 10 la stat unora care nu pic de respect fata de cultura, fata de invatatura umanista, fata de tot ce este valoros cu adevarat, care retin ca niste papagali infecti fraze sablonarde dintr-o literatura de specialitate de mana a cincea, acele fraze care ii determina pe multi profesori sa le treaca note eminente unor ignari ce mimeaza eruditia de manuale), dar, mai ales, a profesorilor insisi (lipsiti de orice chemare spre catedra, atat pedagogic, cat si intelectual: muntii de tone de macultura pe care ii produc din obligatie oripileaza si socheaza totodata; cate mii de fraze sforaitoare, cate sute de note de subsol din care nu desprinzi un gand sau o interpretare cat-de-cat personale, cata artficialitate, cata mumificare a cunoasterii intalnim la acesti dascali, adesea cu 2-3 joburi, ahtiati sa creasca in grad pentru bani, singura obsesie, alaturi de cea a orgoliului simbolic de a fi cadru unversitar, pe care o au cu adevarat). Rusine tuturor celor care sunt sau consimt la asa ceva! Rusine noua.
sa se faca control si la celelalte facultati particulare si de stat cu taxa, acum in aceias perioada, in special la cele cu plata de la agronomie , unde poti face doi ani in acelas an, dai examen prin referate cu manualele pe pupitru si poti sustine tri examene intr-o zi. spor la treaba!
\”Fabrici de diplome \” sunt toate universitatile, incepand cu cele care au capital de stat.Taxele la ASE sunt de 3 (trei) ori mai mari decat la Spiru , iar locurile fara taxa s-au redus, in timp ce locurile CU taxa s-au inmultit in fiecare an.Calitatea invatamantului este mizerabila, iar ziaristii care au facut \”Scoala de Jurnalism Cristoiu\” sau \”Scoala de jurnalism Rosca Stanescu\”, adica fara studii superioare, critica \”la greu\” Spiru Haret.Nu inteleg de ce nu sunt pomenite si alte Universitati in situatii similare, Cantemir, Maiorescu (au zis cate ceva cei de la OTV), Artifex sau Bioterra, unde Nicolae este Starostele universitatii.
la sh se poate invata carte fara … in genunchi pe coji de nuca sau …. dreptu’ la profesori ca la stat ; intamplator am examinat studenti de la stat la angajare ; verdictul : sunt jalnici ; imi e mila de romania …. tb reformat tot sistemul ; in ce sens : evaluari drastice , altfel ne ducem de rapa ! … si pana la urma daca vrei sa inveti , inveti … nu ma puteti contrazice ; ceea ce face basescu acum cu mana bietei andronescu se numeste actiune pripita , neghioaba si tardiva ; basescu am votat … basescu avem … un romanas mai hatru decat … si continuati voi , … cei de la stat ( sic !)
Liviu Ornea, nu orice inginer in lasere e intelectual. un intelectual e, cum sa zic, un inginer in lasere care apare la televizor si vorbeste despre economie, literatura si Dumnezeu. Asa ca te-ai ofuscat degeaba.
Jacques (hohotitor)
Aveti mai sus trei luari de pozitie: a unui consortiu format din patru mari universitati, a decanului Facultatii de Litere din UB si a Indtitutului de Matematica al Academiei. Astia ce mama naibii sint, daca nu intelectuali? Trebuie neaparat sa semnam „lista lui Plesu” ca sa ne numim intelectuali?
L.O. (enervat)
Fragmente din comunicatul semnat, printre altii, de Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Zoe Petre, Alina Mungiu Pippidi.
„am luat act cu stupoare de incercarea unor politicieni importanti, ca Mircea Geoana, presedintele PSD si al Senatului, de a musamaliza si atenua scandalul din jurul Universitatii private „Spiru Haret”, ca si de tentativa, apartinand insusi presedintelui Romaniei, de a sugera ca acest scandal are ca substrat o lupta pentru influenta intre universitatile de stat si cele private.”
„nu exista nimic care sa legitimeze uriasa impostura universitara pe care a creat-o Universitatea „Spiru Haret” cu singurul scop de a face o afacere pur lucrativa. Nu subversiunea din partea universitatilor de stat sau a sindicatelor a creat sutele de mii de studenti „de la distanta” ai universitatii „Spiru Haret”, si nu ea a produs raportul aberant de peste 400 de studenti la un cadru didactic (cind norma europeana nu depaseste 20 de studenti la un cadru didactic). Nici o masinatiune nu poate sa explice cataloagele cu 9.000 de studenti, toate semnate de un singur cadru didactic, nici o conspiratie impotriva invatamintului privat nu explica de ce s-au numit aproape 100 de profesori si conferantiari fara validarea comisiei Ministerului Educatiei si Cercetarii care, prin lege, are aceasta responsabilitate.”
invatamint „curat” si performant, ar fi bine sa eliminam locurile „cu plata” de la stat si apoi, s-o sustinem prin toate mijloacele legale, sau prin creerea de legi corespunzatoare pe doamna Andronescu.
Uitam prea repede ce s-a intimplat cu reforma in justitie inceputa de doamna Macovei, cea nesustinuta „politic”.
\”Toată lumea ştia că „Spiru Haret“ are „clienţi“, nu „studenţi“, toată lumea ştia că nivelul de pregătire al celor de la „Spiru Haret“ este precar, în cazul majorităţii absolvenţilor, că mulţi dintre aceştia nu pot face faţă unei concurenţe pe piaţa muncii, dar nimeni nu lua nici o măsură. \”
Ah ouais ? C\’est qui tout le monde ?
Il faut être journaliste (le culturel apporte quelquechose en plus semble-t-il) pour avancer des choses dont on n\’a aucune idée. Surtout que le niveau moyen des universités roumaines – en accord avec le niveau de ceux qui y enseignent – est d\’une rare médiocrité.
En soi, ce tissu d\’affirmations péremptoires montrent lui-même un niveau de réflexion extrêmement bas qui n\’arrive pas à sortir du jugement de valeur tiré à la vas-vite. Mais n\’ouvrons pas la boîte de Pandorre, laissons l\’information circulant de manière circulaire faire son oeuvre. Il en faut peu pour que la classe sociale des doxogogues se croient fondée à dire à peu près tout et n\’importe quoi. Après tout, eux ils parlent sur tout, mais surtout ils parlent. Entre eux ils ont toujours raison, et jamais ils ne sont reponsables.
Pitoyable.
Toate lamuririle ar trebui sa le dea Universitatea „Spiru Haret”. V-ati interesat la secretariat si la rectorat? Din declaratiile ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, toate diplomele de anul acesta sint valabile, deci ar trebui sa vi se recunoasca si dvs. studiile. Sunati, interesati-va, cereti lamuriri, voi sinteti cei mai in masura sa aflati!
Suntem un grup de fosti studenti la Spiru Haret.Am absolvit facultatea la forma de invatamant F.R.5 ani.Am dat 3 ani examene scris si 2 ani pe calculator.Am fost prezenti si la cursuri.Specializarea noastra contabilitate am vazut ca este printre cele acreditate.Totusi,la ce ne asteptam?Nu s-a vorbit de cei care au facut 5 ani si doar de cei cu programul Bologna 3 ani.
Lumea universitara o sustine pe Ecaterina Andronescu, numai ca Partidul („e in toate”…) si decide peste vointa ministrului Educatiei. Nu cred ca rezultatele controlului se vor solda cu vreo sanctiune pentru Universitatea „Spiru Haret”.