„Spre deosebire de zgomot, tăcerea nu este efemeră, iar densitatea acesteia poate fi măsurabilă“

Acum circa 14 ani, într-un interviu, spuneaţi că vă coloraţi singur steagurile. Continuaţi să o faceţi? Cum steagurile de gata sînt idealuri adaptabile prin tradiţie, îmi trebuie ceva în care să cred. În cel mai rău caz, propriile steaguri le pot repudia, rămînînd doar propriul meu trădător.   Din aceeaşi categorie de-ntrebări, încerc una mai delicată: deşi, adăpostiţi 18 opere într-unul din cele mai prestigioase muzee europene, în ţară sînteţi integrat într-un fel de tăcere. Nu întrebarea e delicată, ci răspunsul: mărturisesc că încurajez tăcerea; expun foarte rar, refuz micul ecran, evit să fac curte instituţiilor dătătoare de premii, ele însele vehicul comercial. Spre deosebire de zgomot, tăcerea nu este efemeră, iar densitatea acesteia poate fi luată în calcul, fiind măsurabilă. Se vehiculează ideea că artistul, ce refuză promovarea prin sistemul pieţei de artă, ar fi valoric inexistent. Ideea aparţine categoriei pentru care conceptul amintit constituie pîinea sa cu unt. Deşi cultura ca antidot al răului nu poate fi făcută decît cu bani, paradoxal, valorilor reale nu le mai corespunde nici un preţ: o operă de Vermeer valorează cît un concert de Mozart. Cîtă greutate daţi criticii de artă şi în ce relaţii sînteţi? Luată în ansamblu, critica de artă […]