Stagnarea ca stare de spirit

La inceputul celui de-al doilea deceniu postrevolutionar, ceea ce ofera peisajul socio-economic romanesc este o neindoielnica impresie de stagnare. Daca nu poate fi vorba de un regres in toate domeniile, nici macar de un status-quo generalizat, evolutia, dezvoltarea sint atit de nesemnificative, se desfasoara atit de haotic, in mare masura dupa modelul leninist „un pas inainte, doi pasi inapoi“, incit e aproape imposibil sa discerni, cu ochiul liber, realizari cit de cit elocvente. Evaluarea facuta, recent, de Comisia Europeana nu este decit constatarea rece, obiectiva a acestei realitati. Acum, in prag de alegeri, lincezirea e inca mai descurajanta, chiar daca e aproape camuflata sub vinzoleala partitocratica. In pregatirea noii legislaturi, zgomotul a fost asurzitor, cu spectacolul degradant al listelor, cu migratia candidatilor de la un partid la altul in functie de procentele eligibilitatii, cu fuga partidelor dupa oameni cu buna stare materiala, cu totul indiferente la trecutul ori la posibilitatile viitorului lor parlamentar. Campania electorala suna ca o gramada de alamuri sparte intr-o fanfara de strinsura: demagogia a atins culmi rizibile, promisiunile desarte sint mai gaunoase ca oricind, desi – nu de putine ori – apar bine fardate cu discursuri pseudotehnice care fac farsa mai ridicola. Azi, cind fiecare partid […]