Starea de prezenta

Se mai scrie si astazi proza scurta, nu cu aceeasi fervoare ca in anii ’80, in vremurile „renasterii“ genului, clar nu in acelasi mod. Gusturile noastre s-au (mai) schimbat, literatura a pasit si in roman pe drumurile postmodernitatii. Dar textele de-atunci („deschizatoare de drumuri“) se citesc cu placere, in ciuda „tehnicismului“ abandonat de noile generatii. Poate ca, dincolo de valoarea lor si de multe alte lucruri, ceea ce ne atrage este efectul de prezenta, structura deschisa, in care avem locuri rezervate, organizarea discursului in fragmente-replici, straturi comunicante, coborirea Autorului in si linga text pentru a autentifica paginile (astfel „renaturalizeaza dialogul“, umanizeaza proza). Intrat in poveste „cu numele propriu“, Mircea Nedelciu raspunde la intrebari: „Vei pune, totusi, intrebarea fireasca: «Unde este O.P.?», iar eu, mircea nedelciu (precum parintele care ascunde ciocolata in spatele fiului de citiva anisori), voi spune pur si simplu: Nu e !“ (Calatorie in vederea negatiei) (personajul „disparind“ in urma procurarii negatiei – joc intre suprafata textului si lumea fictionala). Trece prin text „in carne si oase“: „…a gasit-o pe Luiza la aceeasi masa cu Christian si cu ghidul roman al grupului, un anume Mircea Nedelciu, care se lauda…“ (Christian Voiajorul) si se delimiteaza in diferite moduri de […]