Stari si despre stari

Sint un om al crizelor, desi, cu siguranta, as vrea sa fiu un rasfatat al existentei. Scriu aici doar in momentele de tensiune sau imediat dupa ele, mereu cu senzatia ca trebuie sa-mi definesc o revelatie, ca ceea ce scriu este esential. Mi se intimpla sa descopar mai tirziu ca am fost usor caraghios in crisparile mele, in gravitatea acelor rinduri. Cred ca sint, totusi, facut pentru a-mi nota existenta si nu crizele lamentabile, limitarile. Dar nu scriu zilnic despre existenta mea din lene, din incapacitatea mobilizarii, a consecventei. Pe linga lene si comoditate – plictiseala. M-am plictisit de mine, viata mea nu mai are de mult nici un haz. Intermitenta acestor notatii, tocmai prin lipsa ei de consecventa, capata un artificial caracter dramatic. Fac pe eroul, ma simt un persecutat si un nedreptatit. Sint sincer pe moment in toate intunecarile mele, dar in realitate pozez. Mi se pare ca ar trebui sa privesc totul mai pozitiv. Nu sint in stare. Munca e pentru mine o povara si revoltele mele se petrec de obicei in genunchi. Am uitat gustul bucuriei. Vad perfect ce se intimpla. Imi observ crisparile, fizice chiar, am inceput sa am gesturi mecanice (incrucisarea bratelor peste piept […]