Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Starletele Securităţii
- 18-09-2013
- Nr. 691
-
Florin COLONAŞ
- Actualitate
- 1 Comentarii
Curios cum, aproximativ un sfert de veac, aproape nimeni de prin televiziuni – dacă facem abstracţie de remarcabilul Memorial al durerii şi, poate, de cîteva episoade din Bucureşti strict secret, serialul realizat de Stelian Tănase – nu a vorbit despre torţionari. Dar, la un moment dat, cineva a apăsat pe buton şi au început să curgă pe posturile de televiziune emisiuni cu şi despre torţionari. Aşa că, vrînd-nevrînd, cei cîţiva bătrînei, care par de o benedictină candoare, au devenit adevărate starlete, care flutură prin faţa camerelor de luat vederi scrisorile de mulţumire ale celor pe care-i „păstoreau“ în sistemul carceral comunist. Vişinescu, Ficioru & Co., stipendiaţi cu cîte 1.500 de euro lunar, cu locuinţe în centrul oraşului, tot căutaţi – „pe la uşi, pe la fereşti“ – de televiziuni, încep să devină adevăraţi eroi ai zilei, încredinţaţi de faptul că ceea ce au făcut a fost doar în interesul oamenilor, pe care erau însărcinaţi să-i păzească şi să-i ocrotească. Televiziunile descoperă o realitate atroce şi fac din foştii gardieni şi securişti „starlete“. Conduşi de mai marii Teohari Georgescu, Mişu Dulgheru, Tudor Sepeanu, Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolski, Alexandru Drăghici, sub flamura roşie a PCR, dincolo de tortùrile fizice la care îi […]
Sunt absolvent al unui liceu militar , promotia 1960.Imediat dupa terminarea ex. de maturitate (bacalaureat) toti absolventii , exceptandu-i pe cei”bolnavi” , printre ei si elevul Stoica , fiul adoptiv al lui Chivu Stoica ,am fost imbarcati in tren si dusi la Bicaz , iar de aici cu niste camioane , la Poiana Teiului. Aici am facut „jonctiunea” cu absolventii altor doua licee militare din tara , ne-am cazat in niste baraci parasite , fara sticla la ferestre si cu pardoseala construita de noi , ad-hoc ,din caramizile de pe santierul parasit,asezate in zig-zag. Instalarea s-a facut imediat ce am sosit , iar in ziua urmatoare , in coloane si cu cantec am marsaluit la locul de munca situat pe malul Bistritei , in amonte , la cativa kilometri.Treaba noastra consta in a scoate pietris de langa albia raunui si a inalta viitoarea sosea. Am lucrat acolo o luna de zile , reusind sa inaltam calea rutiera cu cca 10m pe o distanta de cca 2,5-3 km.Nu descriu regimul , ci amintesc doar ca pranzul cuprindea invariabil o jumatate de cana de ciorba de fasole/mazare , limpede , si singurul gust o capata de la sarea pe care o puneam noi , din abundenta. Felul al doilea alterna intre cartofi si arpacas.Dar eram tineri si treceam cu vederea multe.Doar cu un amanunt mai retin atentia. Dupa ce soseam de la munca , luam masa si ne spalam in paraul din apropiere lucrusoarele personale, aveam program politico-educativ.. Ni se citeau ziarele (Scanteia tineretului si Scanteia (batrana)) , repetam cantecele de mars pe care le cunosteam si ne mai invata cate unul nou si altele. Programul dura pana la cina.Sa nu ne vina cine stie ce idei!
Ma gandesc la regimul la care eram supusi , noi , elevi ai unui liceu militar si care aveam sa mergem din toamna la scolile de ofiteri .Incerc sa-mi inchipui care era regimul „dusmanilor poporului” in lagarele de munca gen Periprava , dar cu toata bunavointa nu reusesc , pt. ca nu am fost acolo. Noi am stat doar o luna , vara .Interesant ca a fost o vara frumoasa , fara precipitatii , pe care le doream , dar nu am avut acest noroc. Ei au stat ani si au trait si iernile acolo.Cum noua nu ni s-a dat nici un fel de echipament de protectie , este lesne de inteles in ce conditii munceau detinutii de la stuf.