Statui de bronz, statui de piatra
- 22-01-2002
- Nr. 100
-
Emil IORDACHE
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
La zile festive, mass-media ne ofera citeodata surprize si nu intotdeauna placute. Astfel, pe 15 ianuarie, in decursul unui reportaj transmis de TV Iasi din Galati, l-am vazut si auzit pe poetul Cornel Antoniu, povestind ca statuia lui Mihai Eminescu din oras trebuie periodic reparata din pricina unor vandali care o mutileaza. Imediat dupa aceea, au urmat imagini din Chisinau, cu un morman de flori depuse la bustul lui Eminescu, dupa care camerele de luat vederi s-au indreptat asupra multimii ce demonstra impotriva introducerii studiului obligatoriu al limbii ruse in scoli. Si imediat mi-am amintit ca acum citiva ani am tradus o povestire a unei scriitoare din Israel, Miriam Gamburd, originara din capitala Republicii Moldova. Nu-mi mai amintesc in ce revista am publicat textul respectiv, asa ca retraduc un pasaj semnificativ, referitor, fireste, tot la Eminescu, si precizind ca intimplarea descrisa a avut loc in 1993: „Intr-un ceas tot bronzul din oras a disparut. O topitorie de metale neferoase a dat un anunt ca achizitioneaza bronz la kilogram si toti orasenii n-au ramas indiferenti la posibilitatea de a cistiga un ban. Peste tot, unde altadata se aflau sculpturi de bronz, au ramas doar gauri urite in postamente. Locuitorii ingeniosi ai […]