Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Ştiaţi că Florin Şerban a urmat filozofia?
- 25-02-2010
- Nr. 514
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 5 Comentarii
Florin Şerban, regizorul de 35 de ani care a cucerit Ursul de Argint la Berlinală, pentru filmul de lungmetraj Eu cînd vreau să fluier, fluier, a urmat Facultatea de Filozofie a Universităţii „Babeş Bolyai“ din Cluj, a avut o bursă în Statele Unite, tot în domeniul umanist, şi s-a întors acasă pentru a face film (gurile rele spun că actualul regizor a avut o pasiune pentru hermeneutică). Uite un tînăr, au zis destui admiratori ai succesului de la Berlin, care nu s-a năpustit la o facultate doar pentru a cîştiga bani. Uite un tînăr, am putea spune, care a arătat preşedintelui Băsescu că ţara are nevoie şi de filozofi – reconvertiţi la film, dar cu propensiune spre filozofie, ca reazem existenţial. Uite un tînăr pe care România nu-l ştie, dar care ne este livrat de Germania ca pilon de susţinere a generaţiei de 30 de ani (poate plictisită, poate dezamăgită, poate scîrbită). Într-un dialog on-line cu cititorii de la HotNews, Florin Şerban a mărturisit de ce nu a renunţat la intenţia de a face Regie-Film la UNATC. Apoi ne-a spus cum şi-a rostogolit visul, recomandînd aceeaşi cutezanţă tînărului care se îndreaptă spre profesiuni artistice: „Îi spun să închidă ochii […]
Nu vreau sa repet ceea ce deja s-a spus… Dar: titlul filmului, el singur, este deja seducator. Nu mai sunt tanara, dar am impresia ca o sa-mi placa la nebunie! Apoi: esecul e precum diavolul, exista doar in imaginatia noastra. Cat despre cei dezamagiti si lipsiti de incredere, indiferent din ce generatie ar face parte, da, cred ca ar trebui sa si-l ia pe Florin Serban si pe cei asemenea lui ca exemplu! Iar a abdica sau a nu abdica este , in primul rand, o proba de libertate. Sper sa nu mi se ia in nume de rau faptul ca voi incerca sa argumentez bazandu-ma pe niscaiva experiente proprii si personale:de nenumarate ori, inainte de „revolutie”, dar mai ales dupa, am fost pusa in situatia de a alege intre obedienta care insemna abdicarea de la un principu sau altul si libertatea de-a fi eu insami….platind un pret care parea urias la prima vedere dar care, de cele mai multe ori, s-a dovedit, pana la urma, derizoriu. Pentru ca nimic nu poate contrabalansa imensa placere de a putea spune: EU CAND VREAU SA FLUIER, FLUIER! Ia incercati sa ganditi si sa rostiti chestia asta cat mai des si veti vedea cum toata cruzimea presupusului esec se va duce pe apa sambetei. Chiar daca nu imediat… Iata un editorial scris in nota optimista, cu un subiect cat se poate de bine ales, pentru ca ne mai „scutura” nitelus…
E bun titlul, expresiv, multumesc. Va promit ca, la alte articole, va consult.
Numai ca nu e foarte precis. Nu doar filozofia l-a facut pe Florin Serban sa doboare Ursul de Argint. Or mai fi si alte ingrediente – despre care ar trebui sa vorbim.
Ce pot sa spun cu mina pe inima: nu ne vom plictisi la acest film.
Florin Serban e un caz fericit de artist trecut prin scoala de filozofie, care a inteles ca rostul unei carti de filozofie nu este s/o inghiti ca papagalul, nici s/o parcurgi ca pe biblie, ci sa vezi in ea un redutabil partener de dialog, de dialog in contradictoriu, cu care sa te confrunti pt a invata cum sa/ti aperi tot ce ai mai de pret : libertatea, libertatea de gindire, in relatie cu tot ce este omenesc si vine peste tine. Din nefericire, cei mai multi intelectuali ro trecuti prin scoala de filozofie au iesit din scoala asta ori cu un discurs de papagali, ori cu aerul ca adevarul si profunzimea sint de cautat numa in gesturi de comunicare imbirligate pina la dumnezeu, afectate pina la cel mai crunt penibil, invapaiate pina la lesin, desirate pina la exasperare si incruntate pina la disparitia celei mai firave urme de umor. Am facut si eu filozofia, am trecut prin experienta confruntarii cu scoala asta inainte de 89, asa ca a fost o experienta cam horror, dar tot am avut citiva profesori care m/au invatat ce trebe (Mircea Flonta, Ion Ianosi – CHAPEAU!) si m/au invatat sa imi apar libertatea de gindire in relatie cu toti ce vor sa/mi calareasca mintile si sa/mi innegreasca sufletul. Dar cea mai tare filozofie am invatat/o pe cont propriu. Motiv pt care, desi peste mine au trecut mai multi ani decit peste Florin Serban, eu gindesc la fel de curajos ca el si ca altii mai tineri ca el. Drept sa va spun, eu am uitat cam tot ce/am invatat prin scoala de filozofie de la bucuresti, de predat filozofie n/am apucat decit vreo doi ani, am zburat una/doua din sistemul de invatamint, am ramas doar cu exercitiul de a gindi, exercitiul asta il stiu cel mai bine si, cind ma confrunt cu ceva, de pilda filmul dlui serban sau o cronica din obv cultural, pac la razboiu …:)
Ma bucur f mult pt Florin Serban, abia astept sa vad filmul, piesa Andreei Valean o stiu demult, am vazut si spectacolul in regia lui Theodor Cristian Popescu, care a fost o bucurie la vremea aia.
Cred ca v/am mai laudat, dar nu strica sa mai zic, iar aveti un numar al obv cul cu un sumar ce m/a pironit in fata computerului. Brava la voi! Dar, dle Simonca, cind aveti un subiect atit de gras si scrieti un text bun, nu merita textul asta un titlu pe masura? De pilda : CUM TE INVATA FILOZOFIA SA DOBORI UN URS DE ARGINT. Cind mai aveti probleme cu titlurile, va stau la dispozitie …:))
Ma bucur pentru fiecare absolvent UBB care a reusit in viata (fara sa apeleze la mis-masuri). Sunt cea mai buna reclama pentru Universitate si pentru urbe.
bravo, frumos, uite ca filosofii pot fi si instalatori 🙂