Studiu de impact asupra mitei. Dosarul Roşia Montană (I)

Traian Băsescu a fost, la început, un susţinător al proiectului de explorări aurifere de la Roşia Montană. Al democraţiei. Al unei lumi noi, al unei societăţi prospere, social-liberale, pe vaporaşul său sau sub direcţia sa, trasată din birou, prin radio-staţie. Independenţa sau România? A ales independenţa faţă de toţi, conform cu mandatul de preşedinte, dar nu pentru că ar crede în ea, ci tocmai pentru că nu crede. Ne-a condus pînă aici, pînă la acest liman, într-o ţară pustiită şi tristă. A creat un partid de care acum se dezice. A distrus două, dar ceea ce nu se poate şterge este zîmbetul său desăvîrşit, sarcastic, crud. A susţinut iniţial exploatarea cu cianuri la Roşia Montană, iar acum, după mitingurile democraţiei renăscute, tace prudent. Calitatea lui sublimă de animal politic perfect l-a făcut să schimbe întotdeauna culoarea cuvintelor. Chiar şi să renunţe la o şuviţă şi să nu mai dea lecţii despre cum se bea. Dar ceea ce a făcut din el, într-adevăr, o iguană politică sînt spusele sale, limba lui care poate urca pînă sus, dacă e nevoie, pentru a înghiţi o zi sau un destin ca pe o insectă, nonşalanţa cu care îşi schimbă afirmaţiile după cum bate vîntul. […]