Suprimarea prin scris

Scrisul ca umplere a unui spatiu. Atit si nimic mai mult. Scriu ca sa acopar. Scriu ca sa anulez. Datoria de a scrie nu atit in nume propriu, ci pentru a face lumea din ce in ce mai li-zibila. Am cumparat o agenda cu coperta verde. Cea de fata. N-am mai putut rezista. Am rasfoit-o, mi s-a parut aproape potrivita pentru minimele mele experiente. Si primul lucru la care m-am gindit a fost acela ca si acest spatiu va trebui sa fie umplut integral si ca, din momentul in care am inceput sa scriu, va incepe lupta (mea cu timpul, cu indolenta, cu lipsa oricarei idei etc.) pentru a triumfa asupra lui. Triumf asupra colii de hirtie. Derizoriu si stupid. Mai bine as incepe sa desenez. N-as ajunge in alt punct. Pentru a-ti permite sa incerci cautarea sensului trebuie sa ai timp. Il vei cheltui intr-o forma oarecare. Important e sa crezi ca ceea ce faci tu se identifica cu si nu este altceva decit o operatie de cautare a sensului. Acum bravez. Relativizez ceea ce fac. Ca si cum fanatismele mele s-ar confunda cu niste dulci copilarii. Starea de moment e totul. Transcendenta sensului este exclusa. Ca aceasta transcendenta […]