Ţara lui Nea Puiu: Hai, România!

  • Recomandă articolul
Meciul cu Albania de la Campionatul  European de Fotbal 2016 a eclipsat, în ultima săptămînă, toate celelalte ştiri. Bune sau rele, nici nu a contat. Înfrîngerea echipei naţionale a României în faţa Franţei a intrat în nota acceptată de un destin istoric. Deh, Marea Franţă, au mari jucători, bani, sînt mai buni ca noi oricum, ce să facem, asta e, obişnuita văicăreală defetistă. Destinul nostru de popor mic şi amărît. Pe elveţieni, alt popor mic, dar nu atît de amărît, era gata, gata să-i batem. Tot printr-o lovitură de la 11 metri, care venise ca un fel de sprijin al sorţilor. Ca şi în meciul cu Franţa, victoria era o solicitare logică şi posibilă. N-a fost să fie, am fost egalaţi, îi batem noi pe albanezi, ne-am zis, şi ne calificăm. Totul bazat pe logica imediată, şi nu pe o pregătire specială. De confruntare. De luptă. De depăşire a propriilor limite. Fotbalul este joc, adevărat, dar a devenit nu doar o industrie, ci şi o modalitate de prezentare/ mîndrie naţională. S-a văzut cum s-au mobilizat „prăpădiţii“ de islandezi sau irlandezi, s-a văzut clar şi limpede cum mari naţiuni, precum Rusia sau Ucraina, n-au avut vlagă pentru că au renunţat să […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.