TEATRU. …din spatele cortinei
- 20-06-2000
- Nr. 17
-
Emilia DAVID
- Arte
- 0 Comentarii
Ed MENTA Andrei Serban – Lumea magica din spatele cortinei In romaneste de Svetlana Mihailescu, Editura Unitext, Seria „Eseu“, 1999, 261 p, f. p. Ed Menta este profesor de teatru la Colegiul Kalamazoo din Michigan, regizor profesionist si autor al mai multor studii si articole. Aceasta recenta carte a sa, cu titlul original The Magic World Behind the Curtain. Andrei Serban in the American Theatre, publicata in 1997 la New York, a primit premiul revistei Choise 1996. Adaugind faptul ca in 1999 Andrei Serban a fost laureatul Premiului pentru Excelenta in Cultura Romaneasca si al Premiului Eliott Norton al criticii teatrale din Boston pentru Excelenta in teatru, obtinem imaginea actuala a unuia dintre cei mai mari regizori contemporani. Lumea magica din spatele cortinei este o carte despre fascinanta cariera a regizorului Andrei Serban in America, un studiu amanuntit despre maniera sa cu totul speciala de exprimare artistica in teatru. Prin aceasta analiza profesionista i se deschide publicului roman o cale de acces privilegiata spre intimitatea proiectelor si a creatiilor teatrale ale regizorului. Prezenta editie contine, pe linga textul integral al lui Ed Menta, o scurta Prefata a autorului si o Introducere, care puncteaza citeva momente de referinta din „evolutia regizorala […]