TEATRU. Disco silent și fantasma de grup

Zgomot. Decibelii îți pătrund în măduvă. Lumina e slabă. Din cînd în cînd, valuri de fum. În jur, tineri cu căști pe urechi. Țipă. Nu se opresc din dans. Mișcare în toate colțurile. Lumea se agită, se plimbă de colo-colo, își schimbă locul. Din întuneric, în căști, se aud voci care povestesc. Nu știi de unde vin. Te uiți surprins în dreapta, în stînga și, dacă ai noroc, reperezi personajul care vorbește de-abia la ultimele cuvinte. Replicile scurte răsar te miri de unde. Te întorci într-o parte și descoperi un tînăr vorbind chiar în nișa de lîngă tine. Iar TU ești în mijlocul acțiunii. De fapt, al poveștii. În fumul din Clubul Periferia, te mixezi cu tot ce e în jur, cu fantasmele pastilate și inocente ale tinerilor de lîngă tine. Nici un strop de patetism Clasica relație scenă-sală și distanța între cele două entități bine delimitate au dispărut cu totul. Prezentat în Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație, ImPuls, Pisica verde de Elise Wilk, în regia lui Bobi Pricop, de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul“ din Iași, rămîne unul dintre cele mai inovatoare spectacole pe care mi-a fost dat să le văd. Printre puținele montări care […]