TEATRU. Dragostea la vreme de iarnă

Visul unei nopţi de iarnă? Nu, doar un strop de magie care apare de niciun­de, odată cu un Cupidon care, într-un album-oracol de la absolvire al zeilor, ar putea fi votat cu uşurinţă most unlikely să ocupe acest post. E destul de în vîrstă, are mustaţă de miner şi un uşor defect de dicţie. Şi totuşi, e Cupidon.   Nu-i e uşor cu locuitorii din Almost, Maine, SUA, un loc la fel de most unlikely să te întîlneşti cu realismul magic. (Pe de altă parte, fiind vorba despre dragoste într-o piesă a unui autor pasionat de Shakespeare, era de aşteptat să apară zeul specializat în domeniu şi, deci, puţină magie.) Un… loc ce nu figurea­ză pe hartă pentru că era aproape să devină oraş, dar, din lipsă de organizare, nu a mai ajuns. E un… aproape-oraş, în care locuiesc oa­meni obişnuiţi (confuzi, timizi, care au nevoie de dragoste, dar nu prea ştiu cum să procedeze), care se iubesc şi aproape-şi-o spun, care sînt aproape-fericiţi sau aproa­pe-disperaţi. Au nevoie de puţin ajutor ca să depăşească stadiul de „aproape“ şi să-şi aducă vieţile mai… aproape de ceea ce-şi doresc. Şi ajutorul vine.   „Almost, Maine“ îşi are originea în Presque (sic!) Isle, […]