TEATRU. „Drumul pe care caut adevărul, nu efectul“

Interviu cu regizorul Adi ICLENZAN

  • Recomandă articolul
Începînd din această săptămînă, vom publica periodic texte despre teatru – interviuri, portrete, reportaje, cronici – semnate de studenţii-teatrologi (secţia Română) ai Universităţii de Arte din Tîrgu-Mureş, viitoarele generaţii de, să sperăm, ziarişti, cronicari, dramaturgi de spectacol, secretari literari… ai scenei din România. De ce teatru? Cine ţi-a remarcat primii paşi în teatru? Nu ştiu…Eu am trăit în Alba Iulia primii 14 ani şi n-am avut teatru. Teatru de păpuşi am avut şi cred că am fost o dată, dar nu ştiu de ce teatru. În clasa a IV-a am regizat prima piesă, o adaptare modernă după Scufiţa roşie, şi la şcoală am mai făcut chestii, dar numai regie. Fără să ştiu ce e regia, fără să-mi fi zis nimeni. Mie nu îmi plăcea să fiu pe scenă, îmi plăcea să le spun oamenilor ce să facă pe scenă. Habar n-am. Nu ştiu. Apoi am fost la Cluj, am auzit că este liceu de actorie, şi apoi am venit la Mureş, pentru că mi se părea mai interesantă secţia de Regie aici. Şi mulţi dintre colegii mei de la Cluj au venit la Mureş la Actorie, şi atunci am zis să vin şi eu la Mureş la Regie, ca să […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }