TEATRU. Marele inchizitor, civil

Despre compoziţiile lui Paganini se spune că nu pot fi interpretate aşa cum au fost scrise de nici un violonist, oricît de talentat ar fi el. Există şi o explicaţie medicală ce justifică rescrierea partiturilor sale pentru uzul muzicienilor obişnuiţi. Marele Inchizitor, poemul lui Dostoievski din romanul Fraţii Karamazov, pare să intre sub incidenţa aceleiaşi limite pentru regizorul Radu Penciulescu şi, implicit, şi pentru actorul Victor Rebengiuc. De data asta, nu mai e vorba despre cauze medicale cărora li s-ar datora imposibilitatea de tratare scenică a operei la adevărata ei anvergură, ci despre o operaţiune voită de recalibrare. În mod programatic, totul este supus unei reducţii, benigne în aparenţă, care schimbă însă planuri şi raporturi. Să luăm lucrurile pe rînd.   În textul lui Dostoievski, Marele Inchizitor îl întîlneşte pe Isus în celula în care pusese să fie închis pentru că „tulbură“. În spectacol, acţiunea se petrece acasă la înaltul prelat. Îl vedem, e drept, venind de afară, schimbîndu-şi hainele de oraş, scoţîndu-şi sutana şi înlocuind-o cu un halat de casă. Operaţiunile cu pricina, în care este asistat de un copil de altar care îl slujeşte la domiciliu, normale, în fond, profund banale, sînt executate ca arate, după cel mai firesc […]