TEATRU. Nathan-ul din cutia cu păpuşi

La momentul publicării şi apoi al punerii sale în scenă (în plin secol XVIII), Nathan-ul lui Lessing a ridicat multe sprîncene nedumerite, apoi a fost pus la index, iar acum, fiind un text atît de puţin frecventat, ridică automat întrebări legate de autenticitatea demersului: cît de onest este el şi cum anume reuşeşte să se raporteze la publicul vremii sale? Şi, nu în ultimul rînd, în ce fel este transmisă informaţia: se poate trece dincolo de tonul didactic şi demonstrativ pentru a se ajunge în mod firesc, neforţat la esenţă, dincolo de celebra şi mult exemplificata parabolă a celor trei inele?   Răspunsul se poa­te căuta şi în spec­ta­colul de la Tîr­gu-Mu­reş, al cărui regizor, Harsányi Zsolt, îşi articulează demon­stra­ţia pe o abordare preponderent estetizantă (o contribuţie esenţială avînd aici Adri­an Ganea – decorurile – şi Alina He­rescu – costumele), pe care o contrabalansează cu distanţarea necesară – din punctul de vedere al înţelegerii de secol XXI a unei teme precum cea de faţă şi, din cînd în cînd, cu umor detaşat, aruncîndu-i însă finalul într-o zonă sumbră, dincolo de presupusa rezolvare a conflictelor şi misterelor, care, aşa cum se prezintă ea, nu poate, în mod logic, decît să genereze […]