TEATRU. Noii rinoceri, vechii noştri locatari

Scriam, în articolul trecut despre FNT 2014, despre cît de actuale pot deveni, transpuse pe scenă, textele unor clasici precum Marin Preda sau Vasile Alecsandri, atunci cînd perspectiva regizorală adaptează firul acţiunii şi specificul personajelor la un univers recognoscibil nouă – iar acest lucru este posibil pentru că, în primul rînd, textul în sine are potenţialitatea acestei adaptări. Dacă în cazul celor doi scriitori menţionaţi, redimensionaţi comic-ironic şi spiritual-meditativ de Alexandru Dabija (în Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?, Teatrul Act, şi Sînziana şi Pepelea, Teatrul Naţional Cluj-Napoca), oglinda pusă în faţa spectatorului îi arată ceea ce este tipic românesc, acum şi întotdeauna, cu bunele şi cu relele inerente, pentru a se amuza, dar poate pentru a se şi încrunta puţin, în spectacolele Noul locatar (în regia lui Gábor Tompa, Teatrul Nottara, Bucureşti) şi Rinocerii (în regia lui Robert Wilson, Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova), invitate în FNT, firul roşu comun este eternul specific uman.   În viziunea lui Gábor Tompa şi a lui Robert Wilson, Eugen Ionescu redevine contemporanul nostru – uneori, înspăimîntător de contemporan, amintind parcă de faptul că istoria nu ne învaţă nimic, iar oamenii sînt damnaţi să repete la nesfîrşit aceleaşi greşeli. În Noul […]