TEATRU. Noul locatar de la Nottara

Gábor Tompa reia – re-creează, de fapt – la Nottara un spectacol din 2004, montat în Anglia, la Newcastle, şi prezentat, în acelaşi an, şi în România, la Cluj şi Sibiu (în festival, fireşte). Spun re-creează, pentru că decorul lui Helmut Stürmer este acelaşi, costumele Corinei Grămoşteanu le reiau pe cele din montarea originală şi personajul principal este jucat de acelaşi Francisco Alfonsín. Nu e nimic rău în asta – re-crearea unui spectacol, cu (parţial) alţi actori, în alt spaţiu, e practică uzuală şi, cînd e vorba despre un spectacol bun, ca acum, benefică pentru spectatori. Textul lui Eugène Ionesco e unul jucat mai rar la noi (coincidenţă, însă: tot anul acesta a fost montat şi la Teatrul Municipal Baia-Mare, de către Mihaela Panainte). Un text scurt şi nu foarte închegat, care cere regizorului fantezie, construcţie, invenţie scenică – elemente care să aducă ritm şi să suplinească sărăcia textului. Ceea ce Tompa şi echipa lui au din plin. Ideea e simplă şi limpede expusă de spectacol. Acumularea iraţională de obiecte (aici, simbolizate de mobilă) ajunge să sufoce omenescul. Sub presiunea obiectelor, omul devine un mecanism care, oricît de precis, pierde contactul cu spiritualitatea: înconjurat de obiecte în exces, chiar „frumoase“, […]