TEATRU. O nouă adaptare după „La ţigănci“

Cred că aceasta, de la UNTEATRU, e abia a doua montare pe care o văd a nuvelei lui Eliade. Prima a fost cea a lui Alexander Hausvater, pe scenariul lui Cristian Popescu, la Odeon, în primii ani ’90. Un rol mare al lui Florin Zamfirescu. Personajului lui Eliade, un mărunt profesor de pian, om de aproape 50 de ani care-şi ratase visurile de artist, ca şi marea dragoste, într-o mult depărtată deja tinereţe, i se oferă pe neaşteptate, într-o zi toridă de vară, ocazia de a pătrunde, printr-o poartă neverosimilă, întruchipată de un banal bordel din oraş, în lumea de dincolo – a visului sau a morţii –, în care totul se poate încă îndrepta. „Fetele“ (preotese, iele) îl iniţiază pe Gavrilescu, îi mijlocesc contactul cu „dincolo“ şi-i lasă posibilitatea să aleagă. Întors în lumea reală, dar într-un alt timp, unul în care nu mai recunoaşte pe nimeni şi deci în care nu are ce căuta, Gavrilescu se întoarce, învins, în vis – sau în moarte –, mergînd, acum, conştient, de bună-voie, la „ţigănci“, unde îl preia, de data aceasta, prima, marea lui iubire din tinereţe. Spre deosebire de spectacolul lui Hausvater, în care adaosurile la text erau multe (partea […]