TEATRU. Pactul faustic, varianta Stravinski-Ramuz
- 26-07-2013
- Nr. 683
-
Silvia DUMITRACHE
- Arte
- 1 Comentarii
Ca de final de stagiune, Teatrul Odeon a oferit publicului un spectacol inedit, relaxant şi, în aceeaşi măsură, antrenant: Povestea soldatului, pe muzică de Igor Stravinski şi text de C.F. Ramuz. Deşi nu e un musical, dar nici un spectacol clasic, Povestea soldatului susţine şi potenţează firul narativ printr-o bogăţie de motive muzicale („tango, marșuri, valsuri sau corale“, plus bucăţi muzicale cu o puternică inflexiune rusească), amintind, în acest sens, de recentul spectacol al lui Felix Alexa, Însemnările unui nebun (tot cu un singur personaj, dar nu alături de un ansamblu muzical, ci de un singur interpret). Soluţia de scenă mi s-a părut extrem de ingenioasă tocmai prin simplitatea ei – nu există joc dramatic, Dorina Lazăr fiind Naratorul, lecturînd, dar şi cîntînd peripeţiile unui soldat care încearcă să scape de bine-cunoscutul pact faustic. Cu un singur actor-narator, partea muzicală devine astfel mai potenţată, Ansamblul Silvestri conferind un plus de eleganţă şi dramatism unei poveşti care ar putea foarte bine să fie pusă în cheie comică (sau tragicomică). O eleganţă contrapunctată de tonalitatea jovială a Dorinei Lazăr, care recită şi cîntă pe un ritm susţinut pe toată durata spectacolului-concert, mai bine de o oră, interpretînd şi rolul soldatului, şi pe […]
Îngăduiţi-mi să transcriu mai jos, în calitate de tălmaci (şi „curgător”, şi „inspirat”), concluzia (cu, fireşte, aer sapienţial) a acestui simili-„Faust” amar şi fără happy-end:
Nu-i bine, niciodată, s-adaugi la ce ai
ce ai avut odată;
nu poţi, nu poţi să fii deodată
şi ce eşti azi, şi ce erai!
Se cade să alegi: una din două, –
n-ai dreptul să le-nghesui pe toate la un loc;
o fericire-i fericirea însăşi, – două
sunt ca şi cum nu ar fi fost deloc.