TEATRU. Panică la Nottara

Panică, de finlandezul Mika Myllyaho, e încă un text bine scris, cu replică alertă, spumoasă, dar fără miză reală. Un text care „pune probleme“, dar nu trece de tratarea lor superficială, deconectantă. Nimic grav, nimic care să nu te lase, mai tîrziu, odată ajuns acasă, să dormi. E bine, de fapt: poate fi urmărit cu plăcere, distrează şi, în același timp, dă fiecărui cititor/ascultător/privitor tonicul sentiment că a pătruns în lumea clasei de mijloc cu pretenţii intelectuale şi i-a înţeles cîteva dintre probleme. Tipice pentru acest gen de artă sînt piesele Yasminei Reza, de exemplu. De data aceasta, avem trei prieteni (doi sînt fraţi), aflaţi, fiecare, într-un moment de cumpănă al existenţei. Unul trece printr-o criză conjugală pe care nu o prea înţelege, altul îşi vede periclitată de la o zi la alta fulminanta carieră de star de televiziune, al treilea e nevoit să-și recunoască handicapul psihic (o panică de necontrolat) cu care trăieşte de cînd l-a părăsit soţia. O piesă despre relaţii de prietenie care virează rapid în relaţii de putere repede inversate, despre afecţiune ascunsă bărbătește, despre nemărturisite vulnerabilităţi şi despre cum pot fi ele convertite în atuuri, despre compasiune şi toleranţă.   Regizorul Theodor-Cristian Popescu face aici […]