TEATRU. Poetica trivialului

Mircea DANELIUC Doi pinguri. Teatru intr-o parte, sau doua Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2000, 94 p., f.p. Mircea Daneliuc – cunoscut publicului romanesc mai ales ca regizor, imprima atit filmelor cit si romanelor si recentelor sale piese de teatru o stilistica recognoscibila. Surprinde in primul rind in stilul sau o anume violenta a limbajului, prezenta in diverse doze. Urmind piesei de teatru Schiopul binemirositor. Antichitati in doua parti (Editura Allfa, 1999), Doi pinguri include probabil cea mai mare cantitate de limbaj licentios, periferic, dintr-un text romanesc de dramaturgie contemporana. Autorul instituie astfel o noua poetica – a trivialului – cu importante consecinte estetice. Registrul vulgarului antreneaza toate nivelele de reprezentare: lingvistic, afectiv, uman. Aluziile la prezentul imediat apar inserate in contexte neasteptate, dar se situeaza pe un palier secund de semnificatie, grila politica nefiind miza esentiala a textului. In Doi pinguri, asumarea ratarii constiintei tragice este mai evidenta decit in piesa anterior citata, desi totul pare ca se intimpla intr-un teatru de marionete care exista in aparenta doar prin reactii gestual sau senzitiv-mecanice. Elocinta savanta consumata deseori in discursuri persuasive (Unu catre Una) nu modifica esential aceasta perspectiva. In realitate, Doi pinguri este o piesa despre frica de singuratate. A […]