TEATRU. „Toate interactiunile umane sint performative“ (II). Interviu cu Peter Harrop
- 19-10-2004
- Nr. 243
-
Angela DOBRESCU
- Arte
- 0 Comentarii
O strategie pedagogica mai creativa In ultimii patru ani, o serie de profesori romani de limba engleza au acumulat, prin intermediul programelor British Council la care si dvs. v-ati dat concursul, o serie de informatii in acest domeniu. Este realist sa ne asteptam ca acesti profesori sa transmita experienta dobindita de ei mai multor cadre didactice, care predau alte materii? Da si nu. Unii profesori participa la cursurile scolilor de vara organizate de British Council deoarece pasiunea pentru propria lor profesie ii face sa caute orice modalitate de-a se perfectiona. Pe de alta parte, sint convins ca multi au fost, la inceput, motivati de fascinatia lor pentru arta actorului, devenind ulterior interesati si de modul in care ar putea folosi tehnici dramatice in predare, atit pentru limba engleza, cit si pentru alte discipline. O a treia categorie este reprezentata de cei interesati de spectacolul teatral. Intr-un fel, intentiile profesorilor din aceasta ultima categorie sint cel mai putin compatibile cu principiile pe care se bazeaza educational drama. Aceasta deoarece ei fie nu vor, fie nu reusesc sa separe cele doua discursuri, cel al teatrului si cel al utilizarii tehnicilor dramatice in educatie. Nu cred ca profesorii cu care am lucrat la […]