TEATRU. Ultimul vals al democraţiei

Nu se poate spune despre Alexandru Dabija, unul dintre cei mai prolifici regizori ai momentului, că preferă cu predilecţie un anume gen de text pentru a-l transpune scenic – deşi s-a jucat foarte bine cu unul dintre cei mai dificili clasici ai noştri, Ion Creangă, Alexandru Dabija se orientează şi spre texte contemporane, la care se opresc mulţi regizori europeni, aşa cum sînt cele ale catalanui Esteve Soler. Succesul cu Absolut!,O ladă, Sânziana şi Pepelea (ultimele două la Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ) a arătat că lui Dabija i-a reuşit din plin experimentul „recitirii“ lui Creangă sau a altor clasici, precum Vasile Alecsandri, şi de atunci i-a adus pe scenă în formule inedite, proaspete, extrem de comice; mai puţin inovator însă în cea mai recentă reinterpretare a unui alt text cu tradiţie la noi, Titanic vals, de Tudor Muşatescu (cu Ionel Mihăilescu şi Dorina Lazăr, pe care m-am bucurat să-i văd într-un nou tandem după Arturo Ui, alături de generaţii diferite de actori ai Odeonului: Rodica Mandache, Nicoleta Lefter, Sabrina Iaşchevici, Marius Damian, Pavel Bartoş etc.), Alexandru Dabija îşi ia revanşa în spectacolul Contra democraţiei (ambele montate la Teatrul Odeon, cu premiera cam în aceeaşi perioadă, la începutul anului 2014), după textul […]