Teatrul din Arad, la Bucureşti

Cu generozitate, aşa cum a făcut şi pentru alte teatre din ţară, Teatrul Odeon a găzduit o microstagiune a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad. Au fost trei spectacole, am reuşit să văd două dintre ele. În Cerc. Oglindă. Transformare, trei tineri şi un matur „iau“ un curs de teatru, ţinut de soţia maturului, la un centru cultural dintr-un orăşel american de provincie.  Oameni obişnuiţi, fiecare cu visele, cu complexele, frustrările şi personalitatea lui. Nu fac, de fapt, decît o suită de exerciţii de anul întîi, pentru autocunoaştere, focalizarea atenţiei pe sine şi pe ceilalţi, concentrare etc. „Cînd o să jucăm pe bune?“, întreabă scandalizată, una dintre cursante – şi are dreptatea ei. Se descoperă pe ei înşişi, se simt atraşi unii de ceilalţi, se îndrăgostesc, se despart – în şase săptămîni, timp berechet să te tot descoperi, să trăieşti. Felie de viaţă, poveşti care se întreţes. Mic realism (dar mic de tot). Teatrul ca viaţă. Sau invers. O minciună, de fapt, pentru că transformă teatrul într-un fel de terapie, eventual de grup. Or, relaţia nu e simetrică: teatrul poate fi şi este folosit în terapie, dar nu se reduce la asta. Problema acestui text şi a spectacolului e că […]